Incluziunea socială în AUTISM

Incluziunea socială în AUTISM

Foarte des părinții copiilor cu autism primesc post diagnostic  autism recomandarea de la medici să introducă  copilul în comunitate școlară, socială pentru că acest lucru îl va ajuta. Când și cum este recomandat să facem acest lucru, este de bun augur oricând, are beneficii această activitate indiferent de momentul recuperării sunt întrebări la care acest articol încearcă să emită  răspunsuri.

Prin definiție, copiii cu TSA au dificultăți în relaționarea socială la toate vârstele și nivelurile de funcționare, inclusiv eșecuri în comunicarea eficientă chiar dacă au dobândit limbajul verbal funcțional. Împărtășirea plăcerii și interesului cu ceilalți , reciprocitatea emoțională  sunt deasemeni deficiențe care persistă pe parcursul vieții dar  ele pot fi îmbunătățite dacă tehnicile și moemntee de inetrvenție sunt bine alese.

 

 

Având în vedere aceste provocări sociale specifice, mulți părinți ai copiilor cu TSA susțin  integrarea rapidă a copiilor în învățământul de masă încă din  primele momente ale recomandării, în învățământul preșcolar,  pentru a îmbunătăți funcționarea socială a copiilor, precum și expunerea lor la programa școlară tradițională.  

Beneficiile relațiilor sociale  asupra copiilor  în curs de dezvoltare sunt foaret sutudiate si recunoscute în unanimitate de specialiști. A avea prieteni s-a dovedit a fi asociat cu abilități pro-sociale  dar  ajută și creșterea performanțelor academice, reducerea abandonului școlar și riscul redus de probleme de adaptare ulterioare.  S-a demonstrat, de asemenea, că interacțiunile sociale crescute între copii îmbunătățesc atât comportamentul de joc social, cât și abilitățile lingvistice.

Rapoartele timpurii despre sălile incluzive au fost încurajatoare, arătând că copiii cu TSA care sunt incluși în sălile de clasă tipice prezintă îmbunătățiri în inițierile lor sociale și capacitatea de generalizare a abilităților  sociale,  învățate, în context școalar. În sălile de clasă incluzive, colegii tipici pot fi modele sociale, încurajând menținerea și generalizarea abilităților sociale care adesea nu sunt realizate atunci când se utilizează un model de rol între terapeut /părinte și copil într-o intervenție clasică.

Eficacitatea incluziunii sigure asupra dezvoltării sociale a copiilor cu TSA nu este pe deplin clară dar un lucru este exprimat unanim: cât timp copilul nu are achiziționat un minim de elmenete din mediul înconjurător , el nu va înțelege ce fac, de ce fac, când fac copii diverse activități și în cel mai fericit caz va imita mecanic dar nu va fi parte din grup.  Unii părinți declară că experiența incluzivă a copilului lor este caracterizată de acceptarea colegilor și chiar pare că se conturează  forma unor prietenii semnificative cu colegii lor fără dizabiliti. Cu toate acestea, alte studii au arătat că incluziunea este insuficientă pentru a integra cu adevărat copiii cu TSA în rețelele sociale ale colegilor lor tipici  și anumite schimbări comportamentale imitate mecanic pot fi chiar în detrimentul socializării în alte medii . În special pentru copiii mai mari și adolescenți, incluziunea sigură nu prezice prezența unei relații sociale reciproce.

Reciprocitatea socială din păcate nu este cultivată în familie unde ar trebui să se facă primii pași. Părinții din dorința de a ajuta copilul fac adesea greșeli care vor face un real deserviciu copilului pe viitor întrucât mediul școlar, social , nu va tolera indiferența, neimplicarea colegului lor special și îl vor exclude repede. Dincolo de reciprocipatea contactului vizual deficitar din diagnostic, părinții este important să cultive gestul social reciproc: te aștept/ mă aștepți, te chemi când am nevoie/vii, împart cu tine ce-mi place/împarți cu mine ce-ți place, te ajut/ mă ajuți, mă ignori, îmi ignori nevoile/dorințele/primesți în consecință acelați lucru(nu primești ce e mai bine pentru că te iubesc și ești al meu pentru că atunci copilul va înțelege că aceasta este regula vieții și nu va face diferența într-un grup, asta catalogându-l ca egoist și alimentându-i excluziunea socială) etc.  Chiar dacă nu este simplu,  este extrem de important ca aceste lucruri să fie achizitionate în familie și în programul terapeutic înainte de a include copilul într-un grup tipic. Îl va salva de crize de furie, agresivitate sau excluzine socială. Cu toate acestea, nu este clar dacă diferențele observate între diverși copii  sunt rezultatul nivelului de implicare socială a copiilor sau un artefact al practicilor de măsurare a capacității de relaționare. Rapoartele părinților și ale profesorilor sunt indirecte, deoarece pot să nu fie la curent cu activitățile și asociațiile copiilor de la școală (în special timpul de recreație, interacțiunea pe tipuri de jocuri de socializare, pasiuni  precum și trăirile emoționale neexprimate sau neînțelese în diverse contexte sociale etc).

De foarte multe ori se spune despre copii cu TSA  că nu sunt interesați de socializare, că sunt total interiorizați. La unii copii aflati în spectru acest fapt poate fi valabil dar există și copii cu TSA  care prezintă o dorință de apropiere, de prietenie, dar chiar și aceștia au un risc crescut de inadapare , au mari probleme sociale în mediile obișnuite de clasă. De exemplu nu știu să facă diferențe de nuanțe contextuale: când un copil intenționează să se așeze pe un scaun și uitând  ceva s-a întors la bancă să ia acel ceva  iar la revenire găsește locul ocupat de copilul cu TSA și se supără întorcându-i acestuia spatele este o situație clasică pentru clasă. Ei bine în această situație copilul cu TSA, datorită lipsei abilității de interpunere,  nu înțelege nimic din gestul colegului și din păcate adesea poate rămâne acolo așteptând ca acel coleg să se întoarcă sau ulterior chiar el să-l întrebe de ce nu s-a întors. Aceste inadvertențe relaționale fac ca acești copii cu autism, chiar  cei cu  funcționare ridicată,    fie  mai des neglijați și respinși decât alți colegi tipici de  clasă și să aibă mai puține relații de prietenie, o calitate a prieteniei mai slabă cu prietenii lor și mai multă singurătate la școală în comparație cu colegii lor tipici. Acești copii nu inițiază interacțiuni frecvent cu colegii iar de multe ori  când o fac sunt invazivi, sufocanți atât fizic cât și psihic/ verbal,   cu colegii lor iar acestea sunt comportamente non-sociale și îi plasează tot în zona deficitelor relationare. În plus, copiii cu TSA s-au dovedit a fi mai puțin acceptați de colegi și sunt priviți ca membri mai puțin centrali ai structurii sociale a clasei lor în comparație cu colegii de clasă tipici. Și masura timpului, tonului, distanței de intimitate sunt deasemni factori pe care copilul special nu-i ia în calcul și dacă nu sunt cultivați în grupuri de socializare controlate nu vor ști să-i folosească  făcându-și astfel un deserviciu în incluziune.

Relaționarea socială a copiilor cu TSA poate fi structurată pe  patru niveluri de „centralitate a rețelei sociale” care sunt posibile, variind de la izolat la nuclear :

0 = izolat, 1 = periferic, 2 = secundar și 3 = nuclear.

  1. Statutul izolat se referă la copiii fără nicio legătură cu colegii din clasă
  2. Statutul periferic se referă la acei elevi care au doar conexiuni slabe cu unul sau doi colegi
  3. Statutul secundar îi descrie pe acei copii care sunt implicați în rețeaua socială a clasei, dar nu pe cei mai nominalizați elevi din clasă
  4. Statutul nuclear reprezintă acei elevi care sunt cel mai des nominalizați de colegi ca având prieteni. 

Copii cu TSA se pot găsi total sau parțial într-o formă de relaționare sau chiar combinat în funcție de persoană, loc sau context.

Copiii cu TSA au fost, de asemenea, interacțini sporadice într-un număr semnificativ mai mic decât colegii de clasă tipici în aproape toate contextele de implicare socială. Măsurătorile științifice îi plasează pe aceștia permanent pe ultimile locuri la toate tipurile de inetracțiune socială și campioni din păcate doar la a fi respinși de colegii de clasă. Acest lucru nu înseamnă că asta se întâmplă doar din vina colegilor care nu-i acceptă. Este nevoie de o intrvenție de comunicare specifică cu grupul incluziv, copii să fie pregătiți să-l înțeleagă și sprijine ce copilul cu TSA dar chiar si așa vor exista momente în care copii tipici vor fi poate grăbiți, obosiți sau plictisiți și nu vor mai avea chef sau resurse suplimentare cu care să suporte, sprijine inadaptabilitatea colegului lor special.

Programele de recuperare ale copiilor cu autism se centrează în principal pe latura achizitiilor cognitice ignorând sau accesțnd slab latura interacțiunii sociale si a celei emoționale ori o incluziune de succes nu se poate face fără aceste două arii dezvoltate.

În ată ordine de idei copiii cu TSA au în general în mod semnificativ mai puține relații reciprocitate pe tot parcursul școlar dacă ne raportăm la colegii lor cu dezvolatre tipică. Evoluția relațiilor de colegialitate/prietenie  de-a lungul timpului este negativă, copiii înregistrează o curbă de progres în preșcolar, apoi anual există modificări pozitve pe perioada învățământului primar dar din gimnaziu curba de relaționare si reciprocitate socială descrește ajungând din păcate cel mai des ca la vârsta adultă să-și alimenteze din nou dorința de izolare.  Având în vedere aceste diferențe de relaționare în timp, se pare că implicarea socială a copiilor cu autism atinge apogeul în anii de școală primară.  Acest fapt nu are neaparat legătură cu copilul cu autism ci mai degrabă de reacția mediului la prezența comportamentelor lui atipice în grup. O explicație pentru diferențele observate în implicarea socială a copiilor cu TSA între grupurile de clasă este în jocurile jucate pe terenul de joacă unde copii speciali nu înțeleg regulile, nu citesc limbajul corpului adesea folosit de colegi in cadrul jocului ca formă de comunicare(un copil face cu ochiul în dreapta lui poate fi receptat de către alt copil tipic ca un mesaj: ai grijă că e acesta lângă mine nu-mi da mie mingea dar pe copil cu autism este posibil să-l distreze sau să răspundă și el cu a face cu ochiul și să arunce chiar în direcția nedorită).  Apoi, copiii mici sunt mai dispuși să-și ajute colegul special, sunt mai toleranți si izbucnirile lor sunt de scurtă durată iar atunci când un copil special îl deranjează se poate supăra dar fără a-i purta ranchiună ulterior colegului atipic și chiar îl va rechema mai târziu la joacă spunându-i că l-a iertat. Ei bine, cu cât copii avansează în vârstă cu atât aceste calități se vor estompa până la a dispărea si uneori chiar din motive obiective(recreatia are doar 10 minute si daca pierde 5 minute explicandu-i suplimentar copilului cu autism regulile poate pierde momente distractive cu ceilalți copii). Jocurile de grup au și ele o curbă de evoluție în ce privește timpul alocat dar și complexitatea lor, cu cât copii cresc cu atât jocurile devin mai sofisticate, cu un număr posibil mai mare de parteneri de joc,  fiecare cu rolul lui și mai apare si elementul de gest de sportivitate(să știi cțnd și cât să cedezi în favorea partenerului de joc) iar copilului special îi paote fi extrem de dificil să coopereze corect fără a deranja sau de ce neu unerori chair a strica jocul.  Jocul solitar întâlnit la copii speciali ca parte a simptomatologiei este asociat în evoluție cu respingerea  de către colegi.  Cu cât copiul se recuperează cognitiv, cu atât începe să înțeleagă că este respins iar mai apoi datorită repetării acestui fapt  tinde să se autoizoleze ulterior. Jocurile cooperative care pot fi jucate într-un mod paralel sau solitar în clasele timpurii sunt înlocuite cu cele competitive în clasele ulterioare iar copilul special nu le poate face fața pentru că nu înțelege complexitatea gesturilor sociale. Un alt  element dezavantajos în evoluția incluziunii sociale îl constitue slaba coordonare motorie, majoritatea copiilor cu TSA  au dificultăți în înțelegerea jocurilor, în special cu reguli complexe sau cu regulii care trebuiesc adaptate contextual(exemplu: dacă îți cer mingea și până să mi-o arunci sunt  în apropierea partenerului  ar trebui să nu mi-o mai arunci ci să cauți un alt partener de grupă dar copilul cu autism aruncă ne anticipțnd aceste schimbări). Acest lucru pune copiii cu TSA într-un dezavantaj semnificativ față de colegii lor, deoarece copiii devin din ce în ce mai competitivi în clasele ulterioare. În special pentru băieți(care sunt reprezentați în mod disproporționat cu o rată mai mare în cadrul TSA), în anii de școală elementară de mai târziu, sportul reprezintă o sursă considerabilă de identitate de grup. Mulți băieți care se dezvoltă în mod obișnuit, atunci când completează chestionarul de pe rețeaua socială, enumerează copiii în funcție de cine a jucat mai bine jocul din curte (de exemplu, grupul de baschet etc.) și nefiind parte a unuia dintre aceste grupuri, poate lăsa copiii cu TSA la periferie și crește astfel tendința de izolare.

În general studiile sunt făcute și raportate la grupuri de copii din clase incluzive , dar adesea părinții sunt puși în situația de a schimba  clasa sau școala copilului special pe parcursul evoluției,  din diverse motive personale, administrative iar acest fapt, schimbarea poate fi dăunătoare copilului cu TSA,  întrucât el este rezistent la schimbare, are nevoie de multa expectativă față de noul colectiv, mai apoi de căutarea de repere de relaționare, armonizarea  cu grupul iar asta poate dura ani, ani care pot fi pierduți în detrimentul evoluției relaționare. Deși includerea sigură poate fi suficientă pentru a integra unii copii cu TSA în structura socială a sălilor de clasă în anii de școală elementară mai mică și medie, un lucru rămâne cert, este necesară asistența clasei, a pregătirea specifică a cadrelor didactice, să-i înțeleagă limitele și să armonizeze grupul și pe nivelul potențialului lui. Doar acestea pot ajuta la o incluziune reală si eficientă pe termn lung.

Cerințele în schimbare atât în abilitățile cognitive, cât și în cele fizice, cu jocuri competitive emergente și în evoluție, lasă copiii cu TSA semnificativ mai puțin incluși în grupuri comparativ cu  colegii lor de clasă.

Accentul trebuie pus pe aromnizarea programului de recuperare terapeutică cu generalizarea contextuală și primii pași mișcați timpuriu în familie sub coordonarea specialistului. Nu vom putea niciodată defini toate contextele cu care copilul cu autism se poate întâlni în grup la un moment dat dar, dacă va fi învățat în programe academice constante și consecvente cum să facă anumitor  conexiuni între situații, cum să întrebe suplimentar fără să deranjeze, cum să se retragă în așteptarea unui reper de la colegul de grupă fără să deranjeze,  atunci , la un moment dat copilul va automatiza interiorizând aceste comporamente și în exterior nu va mai părea un inadaptat iar asta îi va crește rata de incluziune cu succes și starea de mibe în consecință.

Fragmet din carte in lucre:

FERESTRE CĂTRE AUTISM   Psih Sanda GLIGU

 

#socializareautism #autism #grupautism #incluziunesoaiclăautism #incluziunescolarăcopiispeciali #socialinvolvementautisticchildren

Distribuie postarea