Articole Autism

SOCIALIZAREA ÎN AUTISM ș i TERAPIA DE GRUP în CENTRELE ,,ARTAADHD”

             

 

Unul din criteriile de diagnosticare ale autismului ,conform DSM, este inexistenta, sau, slaba interacțiune socială. La majoritatea covârșitoare copiilor cu autism lipsindu-le chiar elementul de bază al socializării, contactul vizual, iar la alții lipsește dorința, nevoia de înțelegere si interconectare socială.

 Pur și simplu pentru un copil cu autism este greu să facă diferența între mobilier si persoană, ambele putând fi importante dacă pot să-l ajute să-și satisfacă o nevoie, de aici si teoria ,, părinte obiect,,.

Copilul cu autism poate să nu înțeleagă că cineva poate simți diferit de el sau pur si simplu nu-l interesează ce simte celălalt.

 

Copiii cu TSA au performanțe slabe în sarcinile tipice ale ToM(teoria MInții), care presupun a ghici ce gândește o persoană pe baza unui dialog sau prin privirea pur si simplu a persoanei. Dificultatea de a citi emoțiile duce la imposibilitatea de a împărtăși sau de a exprima emoții, deoarece nu pot anticipa gândurile și acțiunile altora sau chiar să înțeleagă că alții au propriile lor intenții, sentimente sau puncte de vedere.

             Comunicarea este un mod de a-i influența pe ceilalți pentru a construi o imagine a lumii asemănătoare cu a lor, dar în autism, indivizii nu pot concepe că alții au lumi interioare. Ei pot stăpâni operațiuni tehnice complexe de exemplu sau să învețe o altă limbă, dar nu pot învăța din instrucțiuni verbale și indicii de mediu, nu pot acționa după indicii sau nu pot înțelege umorul sau ironia.

            Cogniția socială include o serie de abilități și funcții necesare pentru interacțiunea interpersonală de succes, mediată de o „rețea socială a creierului”, care constă în regiuni cerebrale care sunt disfuncționale în autism: zona feței fusiforme (percepția identității personale), girusul frontal inferior (imitația expresiei faciale) ), sulcus temporal superior posterior (percepția expresiilor faciale și sarcinile privirii ochiului), girus frontal superior (teoria minții, adică a vedea perspectiva altei persoane) și amigdala (procesarea emoțiilor). Pentru a putea avea o viață socială, a putea fi integrat copiii cu autism au nevoie să-și dezvolte aceste abilități sociale prin invățarea lor in programe terapeutice specifice. Unii vor reuși mai mult, alții mai putin dar clar post intervenție terapeutcă toți copiii iși vor îmbunătăți relațioarea.

          Învățarea este și ea programată genetic, dar depinde mult de mediul în care copilul se dezvoltă, de momentul inceperii inetrvenției si modul de lucru, pentru ca el să-și imbunătatească relaționarea socială si cu ea viata nemafiind marginalizați. Prin modelare, învățarea prin observație și imitație la vârste mici prin dezvoltarea social-emoțională și social-cognitivă se pot construi circuite neuronale mai puternice. Abilitățile sociale ca orice altă abilitate – pot fi învățate.

          Terapia de grup oferă copiilor și adulților un mediu sigur și de susținere pentru a învăța, interacționa și crește. Sesiunile de Terapie de grup ARTAADHD sunt construite în jurul programului de gândire socială(Michelle Garcia Winner), oferind copiilor posibilitatea de a-și extinde cunoștințele sociale prin joc, conversație, coaching social și jocuri de rol. Abilitățile sociale apar la copiii tipici , în timp, ca proces de dezvoltare natural, dar, copiii cu autism au nevoie de un cadru suplimentar prin instrucțiuni specifice repetate suficient și în contexte multiple pentru a putea fi intelese ca mai apoi să le folosească in cintexte adecvate.                       

       Terapia de grup sau Grup Socializare cum le mai numim noi, în  Centrele de Recuperare Terapeutică ARTAADHD este orientată spre obiective clare care se dobândesc prin joc, interactiune si distractie intr-un mediu profesionist, cald si atrăgător.

Sesiunile de Grup de Socializare ARTAADHD se concentrează pe:

  •  Dezvoltarea abilităților de comunicare socială
  •  Învățarea modului de citire și adaptare la indicii sociale
  • Construirea și menținerea prieteniei
  • Înțelegerea și gestionarea emoțiilor
  • Înțelegerea modului în care comportamentele afectează modul în care alții percep și răspund

Psiholog Clinician și Educațional

Sanda Gligu

Relații și înscrieri WhatsApp 0723361199

Vă așteptăm cu drag să facem o lume mai bună pentru copiii noștri!

www.autismartaadhd.ro

#autism #grupsocializare #terapiegrupautism #centruautism #copiispeciali #terapieautism #terapiecomportamentală #psihologautism #socializareautism #teoriamintii #creierautism 

Citeste mai mult

Lucruri pe care trebuie să le audă orice părinte de copil special!

 

Deseori părinții  copiilor speciali după aflarea diagnosticului se simt izolați, abandonați, sleiți, lipsiți de perspective, toate doar pentru că deși au un copil diferit,  nu-i învață nimeni cum să se comporte și să se simtă în acest nou ,,diferit”.

Părinții copiilor speciali au nevoie să fie îndrumați, să fie sprijiniți mai mult decât ceilalți părinți și mai presus de orice au nevoie să fie înțeleși de cei din jur.

Pentru a putea fi înțeleși de ceilalți este obligatoriu să se înțeleagă ei înșiși, să-ți înțeleagă nevoile suplimentare și să le armonizeze cu restul vieții lor pentru că cealaltă parte din vaița lor din nu încetează să existe după diagnostic și starea de bine este influențată de modul în care organizează și armonizează toate părțile: mamă/tată special, soție/soț, femeie/bărbat, prieten/ă, vecin/ă, angajat/ă,  antreprenor/antreprenoare etc.

 

Iată câteva idei de lucruri pe care este bine să le audă orice părinte de copil special pentru a-și păstra o stare de spirit bună

1) Nu ești singur!

Este posibil să nu existe altcineva cu exact aceleași tipuri de simptome ca și copilul dvs., dar,  sigur există persoane cu probleme similare. Găsește-i pe acei oameni! Poate nu ai întâlnit niciodată pe nimeni cu toate aceleași provocări ca și copilul tău, dar fii sigur că există  o rețea puternică  de părinți creată în  spatele copiilor speciali. Ai grijă să nu iei totul personal, fiecare copil este totuși unic, ia ce te ajută și lasă în urmă ce nu-ți trebuie, mai ales ce te deranjează!

2) Și tu meriți să fii îngrijit.
Suntem plasați într-o poziție care ne solicită să îngrijim aproape constant pe alții. Cu toate acestea, tot ai nevoie și merită să fii îngrijit. Aceasta presupune să le cereți prietenilor sau familiei să aducă o masă din când în când, sau să mergeți la o pedichiură, la o petrecere sau orice altceva vă place să faceți. Fă-ți timp pentru orice te face să te simți special și îngrijit vei vedea că merită!

3) Nu ești perfect – și asta e ok!
Nimeni nu este perfect. Cu toții facem greșeli. Putem alege să plângem sau să mergem mai departe! Încercați să vă schimbați gândirea, poate că a existat un motiv bun pentru care ați făcut un lucru pe care apoi îl regretați, dar atunci, în momentul acela,  a fost ce ai gândit tu mai bine. Acum că ți-ai dat seama schimbă dar nu te biciui, e firesc să mai și greșim iar tu, părinte special ai motive suplimentare care te pot face să mai ratezi uneori, dar e ok!

4) Ești un supererou, știai nu?
Nu puteți sări peste munți sau să alergați mai repede decât sunetul, dar sunteți totuși un super-erou. În fiecare zi, tu, părinte special, gestionezi situații pe care un părinte obișnuit le-ar crede imposibil de gestionat. Țineți copiii hiperactivi și/sau agresivi  în timpul unor proceduri medicale, aveți de-a face zilnic cu crize de tantrum și agresivitate. Și, de cele mai multe ori reușești să-i calmezi, tu rămânând calmă și stăpână pe situație. Zilnic îți încurajezi copilul să facă lucruri pe care poate unii medici ți-au spus că nu vor face niciodată, dar tu nu ai renunțat niciodată la speranță și urci. Ești terapeut, asistent medical, medic, prieten și confident. Nu ești un părinte obișnuit, tu ești un supererou!

5) Jocul este terapie.
Da, acest lucru este diferit de terapia prin joacă.  După terminarea ședințelor de la terapie, caută pentru copilul tău, activități extra-curriculare care să ofere beneficii terapeutice. Să înoate, să alerge într-o echipă pe pistă, să joace paintball, dans, karate etc. Nu uita, toate acestea sunt terapie pentru copilul tău. Învață, se distrează și devine mai cooperant, mai integrat, mai puternic.

6) Fă-ți timp să te bucuri de copii
Super părinții tindem să fim destul de ocupați și deseori peste program. Cu toate acestea, deși totul din calendarul dvs. este important, este de asemenea important să vă faceți timp să vă jucați, să râdeți, să fiți proști și să vă bucurați doar de copiii voștri. Citiți-le, îmbrățișați-vă cu ei, interacționați cu ei cu ceea ce este important în lumile lor. Faceți amintiri în afara zidurilor casei și asta e o formă de terapie.

7) Veți fi obligat să luați decizii de inimă.
Va trebui să luați decizii dureroase care vă rănesc inima și vă lasă să vă puneți la îndoială tot ce credeați că știți sau ați înțeles. Dar nu uitați niciodată că faceți tot posibilul! Dacă vă pedepsiți,  că sunteți vinovați că ați luat aceste tipuri de decizii, ele pot deveni cu adevărat copleșitoare pentru dvs. la un moment dat. Vorbește despre secretele tale, dar alegeți oamenii, ai grijă să nu te rănească! Faceți copilul  să meargă mai departe oricum! Pare ușor de spus și greu de făcut dar merită!

8) Nu o vei face întotdeauna bine.
Multe dintre alegerile pe care ești forțat să le faci nu au un răspuns corect, ci doar cea mai mică dintre alegerile greșite dure și dureroase. Vei face tot posibilul, dar nu o vei înțelege întotdeauna, indiferent de câte nopți nedormite petreci agonizând în legătură cu modul de gestionare a unei situații.

9) Învață să te ierți. 
Da, vei înșela uneori așteptările tale sau ale celor dragi, în ciuda celor mai bune intenții. Niciun fel de tortură nu te va face să te simți mai bine și nici nu te va ajuta să faci alegeri mai bune. Amintiți-vă că multe dintre cele mai dure decizii  din viața aceasta nu au un răspuns corect.

10) A fi părinte este o misiune grea. A fi părinte pentru un copil cu nevoi suplimentare este cumplit de  greu .
Munca unui părinte special nu este doar grea, poate fi, de asemenea, extrem de plină de satisfacții. Părinții speciali pun mai multă pasiune în tot ce fac și aproape întotdeauna asta le face viața mai interesantă. Cum dincolo de furtună apare soarele, odată cu provocările vin și recompensele, și atunci tu știi să te bucuri de fiecare pas! Uneori poți fi dezamăgit, trebuie să îți cauți recompensele în inimă,  ele vor fi mereu acolo dacă le cauți.

11) Creșterea copilului cu nevoi speciale este ca un adevărat maraton.
Este știut principiul conform căruia pentru cei care încearcă să câștige un maraton, nu există pauze! Dacă vrei să rămâi în cursă, mănânci, bei și chiar îți faci nevoile în timp ce alergi. Din păcate un maraton are stabilit clar un moment de finiș,  maratonul părinților speciali va continua pentru viitorul previzibil și nu numai. Așa că amintiți-vă, nu este nevoie să câștigați, ci ajungeți până la capătul maratonului!

12) Nu vă pierdeți.
Suntem multe lucruri, a fi părintele unui copil cu nevoi speciale face parte din identitatea noastră. Dar nu ar trebui să fie doar identitatea noastră. Când vă concentrați toată viața, toate contactele, tot ce vă aflați în jurul copilului și nevoile lor, cine sunteți, vă puteți pierde. Găsiți lucruri din viața dvs. pe care le faceți plăcere, un pahar de vin, un hobby, cumpărături pentru dvs., bârfă dacă asta vă face bine.

13) Păstrează-ți simțul umorului.
Umorul te poate salva, auto-umorul te poate salva. Anumite probleme ale tale pot împovăra oamenii , îi pot dezechilibra pentru că nu sunt pregătiți și nu uita că și ei au probleme. Dacă nu ești atent, poți deveni prea sensibil la atât de multe lucruri, poți vorbi mereu de problemele tale încât oamenii încep să evite compania ta. Multe expresii ,,hai că mă sună cineva; mă grăbesc; mai vorbim etc.” sau colocvii precum „Aproape că am avut un accident vascular cerebral” sau „Aproape că am avut un atac de cord”  pot fi semne că oamenii deși vă iubesc aleg să se protejeze fără să vă jignească!

14) Sărbătoriți lucrurile mărunte!
Lăudați-vă de acele realizări care ar putea părea mici, nesemnificative pentru alții, dar care sunt imense pentru copiii noștri! Copiii noștri se dezvoltă în propriul ritm, învață multe abilități mult mai diferit, poate mai târziu, iar pe unele nu le stăpânesc niciodată. Fă pa, arătatul cu degetul, săritul într-un picior sau mersul pe tricicletă, un cuvânt, o propoziție, un zâmbet, o îmbrățișare, oricare din aceste mici victorii merită sărbătorite, împărtășește-le cu cei care te iubesc și cu copilul tău.

15) Nu lăsați părinții tipici să vă dărâme.
Știu cât de greu este să auzi de la părinți că copilul lor cu șase luni mai mic decât al tău merge și al tău nu. Uneori te simți rănit când  străinul bine intenționat care întreabă de ce copilul tău de 2 ani nu vorbește, flutură mâinile învârtindu-se mai degrabă decât să se alerge cu ceilalți copii. Încercați să vă amintiți că acestor oameni le lipsește contextul în care părinții speciali trăiesc în mod constant. Explicați, învățați, aveți răbdare, creșteți conștientizarea celor care pur și simplu nu-l înțeleg. Și amintiți-vă, părinții tipici merită dreptul de a se lăuda și ei, iar mândria lor față de realizările copilului lor nu este menită să fie o lovitură pentru copilul tău uimitor!

16) Nu comparați.
Aceasta este o altă provocare, oameni frumoși, dar merită munca! Toți copiii sunt diferiți, tipici sau speciali și vor crește și se vor dezvolta fiecare în ritmul lui. Dacă o etapă de dezvoltare nu este îndeplinită așa cum credeți că ar trebui să fie, discutați cu siguranță cu terapeutul, coordonatorul copilului dumneavoastră. Compararea, frații, verii, copiii din clasa, sau chiar compararea copiilor din același tip de handicap rareori vă ajută să vă simțiți mai bine. Nu uitați copilul dvs. este unic și va avea propriile sale puncte forte și provocări!

17) Nu uita să-ți faci timp pentru căsătoria ta.
Căsătoria este un drum greu, dar când ești părinte special el devine și mai greu. Creșterea unui copil este o muncă grea dar,  creșterea unui copil cu nevoi speciale este o muncă titanică, punct! Pentru cei dintre voi care sunt căsătoriți sau într-o relație, faceți-vă  timp pentru relația voastră, luați-vă uneori (deși vă puteți simți vinovați) pauze doar pentru a vă hrăni relația, faceți o pauză pur și simplu departe de copiii voștri după ce v-ați asigurat că sunt în siguranță.

20) Instinctele tale nu te mint, ai încredere în ele
În jurul tău, de la familie, prieteni, vecini, cunoscuți sau necunoscuți, toți îți pot spune la un moment dat ce e mai bine pentru copilul tău.  Dar tu îți  cunoști cel mai bine copilul tău! Familia, medicii, profesorii, terapeuții sunt resurse minunate, dar dacă nu simți că ești auzit sau dacă nu sunt satisfăcute nevoile copilului tău, este foarte rezonabil să  renunți politicos la părerile lor.  Nu vă fie frică să luptați pentru copilul dvs. și pentru nevoile lui. Toți cei ce fac parte din mediul tău, ce te ajută pot fi bine intenționați sau experți în domeniile lor, tu ești expertul copilului tău.

 

Autor, Sanda Gligu, psiholog care din 2005 lucrează cu copii speciali si părinții lor.

Este președinte fondator ARTAADHD din 2012, psiholog cu dublă competență, psiholog clinician și psiholog educațional, expert în psihologie judiciară, cu multiple formări și lucrări științifice naționale și internaționale în autism și comorbiditățile lui. Formator și lector pentru specialiști la început de drum, cadre didactice și părinți. Coordonator al programelor de evaluare, recuperare terapeutică și incluziune socială pentru copiii afectați de autism sau alte tulburări psihologice grave începând din 2008. Militant civic activ pentru conștientizare și incluziune socială a copiilor și tinerilor speciali, inițiator a multor proiecte inovative pe incluziune socială și educație specială/incluzivă.

Te așteptăm la cursurile noastre să aflăm împreună cum să facem o lume mai bună pentru tine și copiiii noștri speciali!

Relații și înscrieri la tel: 0723361199

www.autismartaadhd.ro

 

#părintespecial #părinte #copiispeciali #educațiepaentală #curspărintespecial #autism #Down #parintesupererou

 

 

Citeste mai mult

DEM Therapy (Dezvoltare Emoțională prin Dans și Mișcare)

DEM Therapy (Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans)

Multe lucrări de cercetare și studii au susținut efectele pozitive ale terapiei cu mișcări de dans asupra persoanelor cu autism.

Terpaia prin miscare și dans și-a pus recent amprenta ca opțiune de tratament viabilă pentru persoanele cu autism. Terapia prin mișcare prin dans folosește mișcarea pentru a spori emoțiile, comportamentele și abilitățile motorii. Persoanele cu TSA (tulburare de spectru autist) sunt adesea lipsite sau nu sunt conștiente de mintea și corpul lor, motiv pentru care apar adesea si acele momente de autoviolentare. DEM Therapy (Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans) ca formă de etrapie desprinsă din  Dance Movement Therapy folosește senzații corporale pentru a stimula și restabili legătura minte și corp, ceea ce la rândul său îi ajută să intre în armonie. 

 DEM Therapy (Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans)are multiple  beneficii, terapia prin dans și mișcare coordonată poate ajuta persoanele cu autism în diferite moduri. 

Avantajele terapiei DEM Therapy (Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans)sunt extrem de numeroase, dintre cele mai relevante amintim:

  • Îmbunătățește atenția și concentrarea.
  • Ajută persoanele cu autism să-și exprime emoțiile prin mișcare.
  • Ajută la creșterea interacțiunii lor sociale.
  • Poate ajuta să-și  dezvolte abilități de comuni care, folosind imitarea mișcărilor repetitive în care se angajează persoana respectivă.
  • Ei învață diferite tipare de mișcări necesare activităților zilnice.
  • Sesiunile de grup sunt cele mai bune pentru a dezvolta abilități de comunicare și sociale.
  • Secvențele coregrafiate pot ajuta la îmbunătățirea abilităților de memorie și recapitulare.
  • Atingerea în timpul terapiei ajută la reducerea sensibilității la atingerea fizică și ajută la creșterea încrederii.
  • Imagine corporală îmbunătățită.
  • Ajută la dezvoltarea conștientizării corpului și promovează bunăstarea generală.
  • Diferitele planuri de mișcare în timpul terapiei ajută la stimularea abilităților de comunicare verbală.
  • Îi ajută să învețe prin oglindirea și dezvoltarea încrederii.
  • De asemenea, ajută la întărirea abilităților motorii fine.
  • Oferă o alternativă plăcută pentru persoanele cu TSA pentru a-și exersa/dezvolta abilitățile sociale, ceea ce îi ajută să înțeleagă în continuare emoțiile și sentimentele altor persoane și modul corect de interacțiune.
  • Ei învață să dezvoltea empatia/compasiunea
  • Dezvoltă adaptabilitatea reducând rigiditatea/crizele la schimbare rutinei(pecifică lor)

 DEM  Therapy (Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans)presupune  creșterea armoniei minte-corp. Ajută copiii cu autism, sprijinindu-i să le creasă rata de  conștientizare a  minții și a corpului, care este adesea destabilizată în TSA, sporind astfel armonizarea interiorului cu exteriorul.

DEM AUTISM  (Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans) este făcută  într-un cadru de terapie prin dans și deci,  nu este abordată ca  un exercițiu de mișcare si atât, în DEM Therapy se combină  mișcarea cu emoția.  Acțiunile, fluiditatea și mișcarea sunt interpretate mai mult ca un limbaj în cadrul terapiei.  Terapeutul , care este un specialist comportamental si artistic, răspunde mișcărilor, evaluează limbajul corpului, comportamentele nonverbale și expresiile emoționale pentru a dezvolta intervenții care vor răspunde nevoilor specifice ale copilului. Mișcarea este principalul mod în care terapeuții de dans observă, evaluează și implementează intervenția terapeutică.

Unsprezece studii au menținut rezultatul încurajator al  în autism. Programul DEM Therapy(Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans) ca parte a  DMT Dance Movement Therapy în Autism constă în dezvoltarea unui canal de exprimare a emoțiilor variate prin care poate trece un copil cu autism, încurajarea interacțiunii de grup, promovarea comunicării interpersonale, încurajarea contactului vizual și dezvoltarea stimei de sine. Terapeutul va folosi mișcarea pentru a ajuta copilul să realizeze integrarea emoțională, cognitivă, fizică și socială. Beneficiile  DEM Therapy(Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans) sunt asociate și cu  reducerea stresului și gestionarea emoțională ce concură la buna dispoziție.  Studiile arată că mișcarea și emoția sunt interconectate, această  formă de terapie DEM  Therapy(Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans  este o expresie creativă  ce poate contribui prin frecventare și la  îmbunătățirea abilităților de comunicare ceea ce sporește incluzunea socială. Mișcarea poate exprima aspecte ale personalității copilului dvs.  care de exemplu dacă este non verbal este greu de perceput în exprimarea lui.

Beneficiile DEM Therapy(Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans) pentru sănătatea fizică

 Mișcarea coordonată înseamnă sănătate, de această mișcare în general persoanele cu autism sunt văduvite.

Terapia DEM Therapy(Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans)  oferă copiilor și tinerilor speciali, care de regulă din cauza simptomatologiei specifice( nu răspuns întotdeauna la comandă, nu au o coordonare motrică bună, nu respectă regulile, poate nu verbalizează) nu sunt acceptați în cluburi de dans sau sportive  să poată face organizat mișcare și atunci acest program le oferă beneficii de bază pentru sănătate și relaționare socială deoarece se mișcă activ, frumos și coordonat într-un mediu plăcut si sigur.  Atât dopamina cât și endorfinele(care se eliberează prin mișcare)  sunt responsabile pentru a face oamenii să se simtă mai bine, mai fericiți iar DEM Therapy(Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans)  asta urmărește și oferă.

Beneficii DEM  Therapy(Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans) pentru sănătatea mintală

Terapia prin dans  oferă o oportunitatea de asociere, de a fi  cu cineva și de a vă împărtăși emoțiile.  Neuronii oglindă ai creierului sunt folosiți în beneficiul nostru în terapia prin dans. (TedxTalks, 2013). În terapia DEM Therapy(Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans) copiii sau tinerii copiază exercițiile făcute de terapeut și schimbă rolurile pentru a deține controlul. Neuronii oglindă ne ajută să empatizăm unii cu alții, iar exercițiile de oglindire îi ajută pe copii sau tinerii cu TSA  să se deschidă și să se simtă confortabil atunci când schimbă rolurile.

Cine va face cu copilul meu  DEM Therapy (Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans)?

ARTAADHD  abordează recuperarea terapeutică multimodală doar cu profesioniști desăvârșiți.  Pentru acest program ARTAADHD colaborează cu un terapeut școlit în colegiile americane și cu experiență de 30 de ani  în lucrul cu copiii speciali abordând programe de recuperare diverse de la comportament la artă.

Terapeutul care abordează programul DEM AUTISM (Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans) la ARTAADHD  este Rădița Casapu, absolventă College of St. RoseAlbany, New York, USA Master’s Degree Program in Special Education ; Sage College Troy, New York, USA  Applied Behavior Analysis CertificateTerapeut desăvârșit  și-a dedicat întreaga viață copiilor speciali, menționăm doar câteva din realizările profesionale pentru a vă ajuta să vă faceți o idee despre cine va lucra cu copilul dvs acest program:

Anderson Center for Autism Staatsburg, New York, USA

  • Special Education Teaching Staff
  • Director of Anderson School French Club
  • Director of Performing Arts Club

Ulster-Greene ARC  Catskill, New York, USA

  • Rehabilitation Counselor                                   
  • Adult Education Teacher

Palm Beach School for Autism  Lake Worth Florida SUA

  • Special Education Teacher
  • Director of Performing Arts
  • Director of Aftercare                                                                                                                                                              

Când  pot începe cu copilul meu DEM Therapy (Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans)?

Terapia de dezvoltare emoțională prin mișcare și dans este un instrument simplu, neinvaziv,  plăcut și extrem de distractiv, care se recomandă și poate fi utilizat împreună cu terapia celelalte tipuri  de terapii de recuperare pentru a-i spori beneficiile. Nu există o vârstă minimă sau maximă pentru începrea DEM Therapy  (Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans), acest tip de terapie se face pentru a îmbunătăți unele simptome ale mișcării asociate autismului, puteți începe oricând copilul dumneavoastră atinge o vârstă în care se simte confortabil cu mișcarea. Chiar și persoanele nonverbale dacă sunt cooperante/ nonviolente și iubesc mișcarea pot beneficia de terapia DEM Therapy  (Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans).

Pot face DEM Therapy  (Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans) și acasă?

Deoarece copiii cu autism sunt diferiți, ei reacționează diferit la orice tip de terapie, terapeutul nu vă va cere să executați toate mișcările acasă cu copilul dar  se poate să ceară să faceți câteva exerciții și activități simple acasă, dacă nu puteți atunci este recomandat să limitați terapia la sesiunile de terapie cu terapeutul DEM Therapy  (Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans)

Cum înscriu copilul/tânărul  la terapie DEM Therapy  (Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans)?

Sunați la tel: 0723361199 pentru a programa  evaluarea  copilului/tânărului de către specialistul în DEM Therapy (Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans)?

La evaluare,  specialistul DEM Therapy (Dezvoltare Emoțională prin Mișcare și Dans)va alcătui o listă cu potențialul si nevoile copilului după care va alcătui un plan cu obiectivele de atins urmănd să le armonizeze prin dans și mișcare pentru a le atinge.

  

Relații și înscrieri la tel: 0723361199

sau

email: office@autismartaadhd.ro

www.autismartaadhd.ro

Vă așteptăm să le dezvoltăm împreună o viață sănătoasă pentru copiii si tinerii noștri speciali, ei merită asta!

#danstherapyautism #terapieprinmiscareautism #arttherapyautism #mișcareautism #dansautism #emoțiiautism #emoții mișcareautism #autismartaadhd #centruautism #terapiiautism

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citeste mai mult

Cum și de ce se camuflează persoana cu autism?

Autismul este o tulburare care afectează:   capacitatea de înțelegere și procesare a lumii;  comunicarea  și  interacțiunea socială. Cu alte cuvinte o persoană care suferă de autism procesează lumea și îi înțelege pe ceilalți diferit față de majoritatea oamenilor. Persoanele  se nasc cu autism și acest lucru afectează felul în care ei se dezvoltă.  Autismul este o tulburare extrem de complexă care are asociate și alte tulburări cum ar fi procesarea senzorială de exemplu. Persoanele cu autism nu au un fizic distinct  prin care se diferențiază dar au un comportament si un mod de comunicare specific care îi diferențiază de restul lumii.

De exemplu o persoană cu autism poate comunica fără dificutate  în condiții de interacțiune cu o singură persoană cunoscută într-un mediul familiar dar poate să se simtă compleșită de inetracțiunea cu două persoane sau cu o singură persoană într-un mediu zgomotos(gara, mall, stații metrou;), mediu supraîncărcat de lumini(mall, cinema, săli de joc etc,) sau aglomerate(piețe, hypermarket, săli de spectacole/teatru/cinema, miting etc). Toate aceste locuri și momente îi fac viața unui autist greu de gestionat și îl direfențiază de ceilalți pentru că are un mod de reacție care nu este comun celorlalți și de cele mai multe ori este etichetat ca ciudat.

Neurodiversitatea este un termen relativ nou și noi suntem tentați să excludem în general ce nu este la fel, ce nu înțelegem, ce nu întâlnim prea des.  Ritmul de creștere a prevalenței  autismului( cca 1/57 de copii se naște pe planetă cu autism) ne obligă pe fiecare la a întelege, accepta si sprijini incluziunea lor socială, este mposibil să nu fi întâlnit o persoană cu autism între prieteni, cunoștințe, la școală, în locurile publice. Unele persoane cu autism încearcă să ascundă aspecte ale autismului lor sau dezvoltă modalități de a face față acestuia camuflându-se adică mascând autsmul.

                     Camuflarea implică găsirea unor căi  diferite,   de ce simte ce o persoană cu autism,   cu scopul integrării sociale, evitării respingerii, sau pentru a fi acceptat,  a putea să-și facă prieteni. Camuflarea se manifestă în jurul lucrurilor pe care o persoană autistă le găsește dificil de gestionat,  ascunzând aspecte ale autismului și încercând să se comporte împotriva nevoii lui dar în sensul potrivirii  cu ceilalți. În general, camuflarea ar putea ajuta unii copiii, persoanele autiste să-și facă prieteni, să evite marginalizarea dar poate fi foarte epuizantă și provocându-le rău de multe ori acestor persoane.   Unii copii și-ar putea camufla autismul atunci când sunt la școală, la clubul de sport  sau  adulții la serviciu, astfel încât oamenii să nu-i trateze diferit și să se poată concentra asupra a ceea ce trebuie să facă fără a se simți privit ciudat sau altfel. Unii oameni își camuflează autismul atunci când întâlnesc oameni noi, astfel încât să poată face o impresie bună și poate deveni prieteni. Unii oameni vor înceta să se camufleze când vor cunoaște foarte bine pe cineva, dacă consideră că persoana respectivă îi va accepta chiar și atunci când acționează  diferit, ca un autist si alege astfel să se camufleze, să dezvolte un comportament de cameleonic, adică deși este autist să se comporte ca și cum autismul nu este acolo, să nu poată fi văzut de cei din jur în comportamentele lor.

Din păcate,  de multe ori,  chiar părinții copiilor cu autism, neacceptând diagnosticul copilului,  obligă copilul să se camufleze ani la rând până când acesta nu mai poate s-o facă și abia atunci(de cele mai multe ori după ce copilul în urma efortului a devenit depresiv sau anxios) îl acceptă așa cum este adică, autist. Cele mai multe astfel de cazuri sunt sesizate la fete, deoarece, de cele mai multe ori simptomele autismului la fete sunt mai puține la număr și mai slabe ca intesitate și adesea sunt greșit sau deloc  diagnosticate în copilăria timpurie. Acest lucru este în detrimentul dezvoltării lor emoționale pentru că li se cere permanent să fie ce nu pot fi sau pot fi cu eforturi enorme care le  destabilizează, adică să fie ca ceiallți.

Cu toții – cu sau fără autism –  ne camulfăm uneori pentru a face față unei situații sau unui mediu. De exemplu, dacă vă simțiți plictisit în privința întâlnirii cu cineva,  s-ar putea să vă prefaceți că sunteți bucuroși de revedere, deși nu  simțiți asta. Dar pentru unii autiști, camuflajul se întâmplă de fiecare dată când vorbesc cu cineva și acest lucru necesită mult efort mare care poate deveni epuizant.

Comparativ cu noi, cei tipici,  un exemplu  de camuflare în autism  poate include forțarea de a face contact vizual cu alte persoane,  sau gândirea la o listă de întrebări de pus de fiecare dată când întâlnesc pe cineva nou deși natural nu simt asta. Unele studii au relevat că fetele cu autism se camuflează mai mult decât băieții cu autism.

Mai multe studii au descoperit că persoanele autiste folosesc diferite strategii diferite pentru a-și camufla autismul atunci când ies în societate conștinetizând că modul lor natura/firesc de a se comporta, adică modul autist, îi marginalizează fiind adesea respinși deși nu au nicio vină că sunt diferiți.

Printre cele mai importante moduri de camuflare în autism amintim:

  • Compensarea – implică exersarea unor limbaje nonverbale în oglindă (curiozitatea, surprinderea plăcută sau fața prietenoasă, bucuria/tristețea  aflării unei vești despre realizarea/nerealizarea  cuiva etc) și apoi folosirea lor în contexte de viață deși nu simți natural asta
  • Mascarea – aceasta include  mascarea gesturilor sau gândurilor autiste, nu spui ce simți sau ce gândești în acel moment vis-a-vis de o persoană, situație(nu-i spui profesoarei că este mizerabilă pentru că are o pată pe rochie ci te prefaci că nu o observi și te concentrezi pe ce are de transmis la oră de exemplu)
  • Asimilarea – presupune să faci ce fac toți ceilalți deși nu simți asta dar știi că asta ajută să nu mai fii marginalizat(mergi la terenul de fotbal chiar dacă nu-ți place nu înțelegi jocul dar ești acolo cu ei, parte din grup măcar spectator)

De ce este necesar să se camufleze un autist?

Nicio persoană cu autism nu ar alege camuflarea dacă ar putea fi integrat social așa cum este. Din păcate societatea nu este pregătită să-i înțeleagă și să-i accepte și atunci ei au nevoie să se poată integra să se ,,coloreze comportamental într-un tipic,,. Această metodă este diferită ca strategie și procent de la individ la individ, în funcție și de nivelul de recuperare.

Persoanele autiste au o mulțime de sentimente diferite despre camuflaj. Pentru unii oameni, camuflarea este utilă, deoarece le permite să vorbească cu oamenii, să meargă la școală și să obțină un loc de muncă fără a fi tratați diferit din cauza autismului lor. Dar cei mulți alți autiști ar dori să poată fi ei înșiși și să-și facă prieteni, fără a fi nevoie să-și ascundă autismul.

Camuflarea necesită mult efort. Ascunderea unor părți din tine și pretinderea că ești altcineva poate fi covârșitor de obositor.  Mulți autiști spun că, dacă își petrec o zi întreagă camuflând la școală, trebuie să vină acasă și să stea singuri pentru o vreme pentru a-și reveni.  Unii autiști simt, de asemenea, că sunt versiuni false ale lor și vor să nu mai fie necesar a se  camufla, astfel încât cunoștințele, prietenii lor să-i  poată cunoaște  cu adevărata lor față dar teama de a nu fi respinși așa cu li se întâmplă adesea îi fortează să se prefacă adesea (camuflându-se ) că sunt ce nu sunt. Cu cât o persoană cu autism face eforturi mai mari să se camufleze,  mascându-și autismul,  cu atât ea va fi mai obosită și îi va crește riscul de boli mintale asociate.

Acum că am înțeles cât de dificil este pentru o persoană cu autism să se camufleze pentru a putea beneficia de atenția sau prietenia noastră am putea face un efort să-i luăm pur si simplu așa cum sunt, considerând pur și simplu că se exprimă în altă limbă și de ce nu încercțnd să descifrăm limba lor.

Este important să facem din restul lumii un loc mai prietenos pentru autiști, astfel încât să poată fi ei înșiși și totuși să fie acceptați. Odată ce se întâmplă acest lucru, nu va mai fi nevoie ca o persoană autistă să se camufleze decât dacă dorește!

 

Fragmentt din carte în curs de apariție :

FERESTRE CĂTRE AUTISM  Autor Psih Sanda Gligu

#autsm #comunicareautism #socializareautism #camuflareautism #camouflageautism

 

 

Citeste mai mult

SYNESTEZIA ÎN AUTISM

 

Sinestezia este o afecțiune în care oamenii experimentează o amestecare a simțurilor, cum ar fi degustarea cuvintelor de exemplu,  este o afecțiune frecvent  legată de autism.

Ce este Sinestezia?

Etimologic,  cuvântul „sinestezie” provine din greacă și înseamnă „a percepe împreună”. Sinestezia este un amestec al simțurilor: stimulii senzoriali specifici evocă experiențe neobișnuite, suplimentare. Mai concret toate cele 5 simțuri sunt percepute de persoană în același timp. De exemplu pentru noi  litera A este un semn grafic care corespunde unui cuvânt eventual ca formă de asociere logică în mintea noastră, pentru un synestezic litera  „A” evocă culoarea roșie; muzica provoacă culori; sau cuvântul „părinți” are gust de măr.

Sinestezia este o afecțiune în care creierul este capabil să proceseze date de la  mai multe simțuri simultan. Acest lucru se datorează faptului că are loc o activare încrucișată a zonelor învecinate ale creierului care produce o experiență de percepție simultană. De exemplu, o persoană sinestezică poate auzi sunete în timp ce vede simultan lumini sau numere colorate proiectate în spațiul înconjurător. Drept urmare, muzica devine o experiență nu numai auditivă, ci și vizuală, deoarece anumite cuvinte pot fi dotate cu o aromă, iar literele și numerele sunt întotdeauna asociate cu anumite culori. Greu de imaginat pentru cei care nu experimentează aceste senzații.

Sunt  raportate peste 60 de tipuri de sinestezie dintre care amintim pe cele mai frecvente:

  • sinestezie grafic-color: în care literele sau numerele par a fi colorate pe pagina scrisă sau vizualizate colorate în minte. Acesta este cel mai frecvent tip de sinestezie
  • sinestezie tactilă: senzațiile fizice sunt asociate cu vederea în unele părți ale corpului
  • sinestezie lexico-gustativă: când citești câteva cuvinte percepi gusturi specifice
  • sinestezie muzicală colorată: în care muzica este percepută ca niște culori  prin aer
  • sinestezie conceptuală: persoana percepe concepte abstracte, de exemplu operații matematice sau unități de timp, ca forme proiectate intern sau în spațiul înconjurător.

Aspectele acestei afecțiuni nu sunt încă pe deplin înțelese, dar sinestezia este considerată genetică și mai frecventă la femei. Există femei care au 2,3 sau chiar 4 tipuri de fotoreceptori și pot distinge culori pe care majoritatea oamenilor nu le pot distinge.  Cu toate acestea, acesta este un eveniment rar care apare, potrivit Asociației Psihologice Americane (APA), la doar aproximativ 1 din 2000 de persoane. Se găsește în principal la artiști, scriitori și muzicieni

Sinestezia și Autismul

Cercetările sugerează că sinestezia este de aproape trei ori mai frecventă la adulții cu tulburări de spectru autist decât la populația generală. Cele două condiții pot împărtăși caracteristici comune, cum ar fi rețele neuronale  neobișnuite ale  creierului, spun oamenii de știință din Marea Britanie.  Sinestezia este declanșată automat, este stabilă în timp și prevalența este estimată la 2-4% din populație.  Prevalența sinesteziei este substanțial mai mare (aproximativ 20%) în rândul persoanelor cu tulburare de spectru autist (TSA).  Co-apariția remarcabil de mare a sinesteziei și a autismului – ambele condiții relativ rare – sugerează că cele două condiții sunt legate, dar natura exactă a relației nu este necunoscută. Persoanele cu TSA prezintă frecvent hipersensibilitate sau hiposensibilitate la mediu, de exemplu hipersensibilitate la lumini strălucitoare sau culori puternice sau, dimpotrivă, caută stimulare prin implicarea în comportamente repetitive (de exemplu, fluturarea brațelor).

O mai bună înțelegere a relației dintre sinestezie, autism și atipicalități senzoriale poate elucida rolul procesării senzoriale în mecanismele autismului. Deficitul procesării senzoriale timpurii (multi) în autism este sugerat să ducă la simptome sociale [ deoarece aceste funcții cognitive complexe se bazează pe integrarea adecvată a indicilor (multi) senzoriale, de exemplu, atunci când interpretează vorbirea și integrează simultan expresiile faciale. Îngrijirea persoanelor cu autism poate beneficia de o mai bună înțelegere a simptomelor senzoriale (legate de sinestezie). Autismul și sinestezia pot împărtăși alte mecanisme: învățarea implicită, de exemplu, este modificată la ambele populații.

Studierea sinesteziei  ajută la înțelegerea modului în care oamenii cu autism experimentează viața(National Autistic Society).

Sinestezia este o afecțiune în care un simț declanșează automat altul. Unii oameni experimentează gusturile atunci când citesc sau aud cuvinte, unii percep numerele ca forme, alții văd culorile când aud muzică.

Persoanele cu sinestezie ar putea spune: „Litera q este maro închis” sau: „Cuvântul„ salut ”are gust de cafea”, de exemplu.

 Conform studiilor unul din cinci adulți cu afecțiuni din spectrului autist – o serie de tulburări de dezvoltare conexe, inclusiv autismul și sindromul Asperger – au avut sinestezie, comparativ cu aproximativ 7% dintre persoanele tipice . Sinestezia mai este denumită științific și „hiper-conectivitate  pare să implice conexiuni neobișnuite între zonele creierului care nu sunt de obicei conectate, ceea ce duce la  o confuzie a simțurilor.  O teorie despre autism este că aceasta implică supra-conectivitatea neuronilor, acest lucru explicând de ce  o persoană cu autism se concentrează pe detalii mici, dar îi este greu să vadă imaginea de ansamblu.

Posibile mecanisme neuronale

Ar putea sinestezia și autismul să fie explicate printr-un mecanism neuronal subiacent similar? Există dovezi ale hiperconectivității locale atât în ​​sinestezie, cât și în TSA (de exemplu), cu conectivitate redusă pe termen lung și recrutare îmbunătățită a zonelor ventral-occipitale în timpul efectuării sarcinilor vizuale (de exemplu ).  Acest lucru ar putea explica de ce sinestezele și indivizii cu autism excelează la sarcinile vizuale în care contextele globale, care implică feedback pe distanțe lungi, trebuie ignorate. În mod similar, atât pentru sinestezie, cât și pentru autism  au fost raportate răspunsuri atipice în sistemul vizual parvocelular, ceea ce este important pentru prelucrarea detaliilor spațiale și a culorilor. Hiperresponsivitatea sistemului parvocelular se potrivește cu o percepție sporită a detaliilor atât în ​​sinestezie, cât și în autism, precum și a numeroaselor forme de sinestezii de culoare. Un alt mecanism potențial care contribuie la ambele condiții, sinestestezie și TSA ar putea fi un echilibru perturbat al excitației și inhibării creierului. Pentru autism, excesul de excitație a fost raportat cu hiperexcitabilitate a cortexului, ducând la o vulnerabilitate crescută la epilepsie. Sinestezia color-grafic este asociată cu cortexul vizual hiperexcitabil.  Cortexul care este ușor excitat duce la niveluri de zgomot mai mari decât cele normale în timpul procesării corticale, ceea ce poate perturba dezvoltarea, deoarece selectivitatea corticală are loc prin procese de excitare și inhibare echilibrate. Supersensibilitatea la stimularea senzorială poate rezulta din cortexul hiperexcitabil. În mod similar, pentru sinestezie s-a raportat îmbunătățirea grupării locale și scăderea conectivității creierului la nivel global. În studii au fost prezentate dovezi că sinestezicii au un stil perceptual care se caracterizează prin sensibilitate atipică la mediu și o atenție sporită la detalii. Acest model seamănă cu percepția din autism. Adăugăm la corpul în creștere al literaturii care arată sinestezia și autismul împărtășesc caracteristici perceptuale și încurajăm cercetările viitoare cu privire la această relație. Înțelegerea de ce sinestezia este atât de răspândită în autism poate dezvălui mecanisme comune. Conștientizarea sinesteziei în TSA poate îmbunătăți terapiile: poate sinestezia să funcționeze ca un biomarker care să faciliteze recunoașterea anumitor subtipuri de autism, de exemplu, indivizii cu hipersensibilitate puternică? Diferențele dintre modelele de conectivitate funcțională din creier au fost legate de subtipurile de autism cu anumite relații creier-comportament,  sinestezia ar putea, de exemplu, să se raporteze la unul dintre aceste subtipuri. Recunoașterea sinesteziei la persoanele cu autism (de exemplu, prin intermediul unui chestionar simplu) poate aduce claritate asupra simptomelor senzoriale. Mai mult, sinestezia (multiplele) poate alerta îngrijitorii cu privire la posibilitatea autismului, ajutând la diagnosticarea ASD, de exemplu, la femeile unde diagnosticul ASD este adesea ratat în copilărie.

Conștientizarea relației dintre TSA și sinestezie poate ajuta la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu TSA și poate direcționa eforturile de cercetare în înțelegerea și tratarea dereglării senzoriale în autism.

Dacă nu încercăm să înțelegem persoanele cu autism nu vom pute aniciodată să le sprijinim!

Fragment din carte în curs de apariție:

FERESRE CĂTRE AUTISM.   Psih Sanda Gligu

 

Biografie:

Molecular Autism;  R C A;

http://hdl.handle.net/11633/aab4636d

 

 #autism #centruautism #sinesteziaautism #senzorialautism #terapiiautism #autismterapy

 

Citeste mai mult

MODELAREA SI MOTRCITATEA FINĂ ÎN AUTISM

motricitatea fină în autism
MOTRICITATEA FINĂ și PLASTILINA Motricitatea fină este una din provocările cu care se confruntă zilnic copiii cu tulburare de spectru autist (TSA) alături de alte provocări din domeniile interacțiunii sociale și implicării cu ceilalți, comunicării, procesării senzoriale, dificultăților cognitive și abilităților de planificare. Întârzierile motorii fine si/sau gosiere sunt parte a simptomatologiei autismului. Dincolo de programele de kinetoterapie, masaj sau alte tipuri de terapii alternative de recuperare motrică  este recomandat ca terapeutul copilului dvs cu ajutorul terapiilor ocupaționale îl poate ajuta pe copil să îmbunătățească aceste întârzieri motorii. Terapeuții ocupaționali sunt instruiți pentru a determina dacă o întârziere a abilităților motorii fine se datorează planificării motorii, posturii și tonului redus, abilităților de integrare vizuală a motorului sau dificultăților de procesare senzorială. Este important ca terapeutul să ofere intervenție pentru a aborda abilitățile motorii fine ale copilului prin activități care vizează aceste domenii de abilități deoarece aceste domenii influențează scrierea de mână, precum și alte activități pentru care folosim abilitățile motorii fine zilnic, inclusiv sarcini de îmbrăcare, îngrijire personală și îngrijire și abilități de hrănire. Terapeuții ocupaționali vă pot ajuta copilul să atingă obiective în timpul ședințelor de terapie, dar există activități și strategii specifice care pot fi realizate acasă pentru a ajuta la dezvoltarea și consolidarea capacității motorii fine a copilului dumneavoastră iar una din aceste ativități este modelarea cu plastilină. Simplu, ușor si plăcut putem să ne jucăm controlat cu copilul nostru construind în același timp o motricitate fină bună.
Fiecare copil special  are nevoie si de aceste programe dar pentru copii speciali ele sunt obligatorii. Aceste programe fac parte din planul de recuperare al centrelor ARTAADHD iar rezultatele sunt vizibile îmbunătățind calitatea vieții copiilor noștri atât în familie cât și în mediile școlare și sociale, acolo unde ei au nevoi să-ți folosească abilitățile motrice în diverse activități. 
Iată câteva idei care va ajuta copilul dvs să dezvolte motricitatea fină acasă cu copilul dvs special:
  • Joaca cu plastilina  

Joaca cu plastilina  sau aluatul sunt adesea folosite ca parte a componentei grele de muncă a unei diete senzoriale. De asemenea, pot ajuta la îmbunătățirea abilităților motorii fine ale unui copil. Încurajați-l pe copil să strângă, să se întindă, să ciupească și să rostogolească „șerpi” sau „viermi” cu aluatul pe masă sau în propriile maâini dezvoltând astfel si coordonarea celor două membre deseori  deficitară.  Puteți chiar să faceți copilul să încerce să taie aluatul de joc cu foarfece sau un cuțit de jucărie și dezvoltai astfel si functionalitatea obiectului respectiv.

  •  Artterapia- pictura și colajele

Diferitele tipuri de pictură vă pot ajuta să consolidați coordonarea mâinii-ochi a copilului dumneavoastră și dexteritatea manuală. Pictura cu degetele le oferă copiilor posibilitatea de a-și folosi mâinile – și de a se dezordina. Pictarea cu o pensulă  îi ajută pe copii să învețe să țină o pensulă și să câștige un control mai mare folosind-o ca instrument. (Seturile de pensuli este recomandat pentru copii speciali să aibă  cu număr afișat pe ele pentru a avea o mai bună orientare copilul când le va utiliza fiindu-i poate mai greu să ) Pentru a adăuga un pic de joc senzorial , puteți încerca chiar să pictați amestecând și diverse soluții cu mirosuri.

  •  Joaca  cu bureții

Poate părea banal dar uneori banalitatea ne poate scoate ușor din situații. De exemplu un burete nou, curat, puțină apă și două boluri sunt tot ce aveți nevoie pentru o altă activitate pentru a vă dezvolta abilitățile motorii fine. Umpleți un vas cu apă și lăsați-l pe celălalt gol. Copilul dvs. poate înmuia buretele în apă și apoi poate stoarce buretele în celălalt vas. Este un joc simplu care poate întări mâinile și antebrațele si va dezvolta coordonarea motrică. Dacă tăiați un cub de burete și aveți o tablă mică și niște cretă, puteți face și o activitate de scriere de mână multisenzorială. 4. Cursele cu orez Împărțiți o mână de orez nefiert în două castroane de plastic și aveți la îndemână un castron gol. Dă-i copilului tău o pensetă mică din plastic și ia o pereche pentru tine. Apoi, faceți o cursă pentru a vedea cine poate fi primul care își transferă orezul în castronul gol cu ​​ajutorul pensetelor. Dacă copilul dumneavoastră se luptă deoarece boabele de orez sunt prea mici, poate doriți să începeți cu cereale mai mari(porunb) sau mărgele mari.

  • Joaca cu apa

Umpleți o ceașcă plină cu aproximativ un sfert de apă. Dă-i copilului o ceașcă goală și un picurător de ochi sau o seringă curată pentru medicamente. Rugați copilul să încerce să transfere apa dintr-o ceașcă în cealaltă, trăgând apa în picurător sau seringă și apoi aruncând-o sau stropind-o în ceașca goală. Coordonarea motrică si procesarea  senzorială vor avea de câștigat. De asemenea, ai putea să-i oferi copilului tău mai multe căni, să adaugi coloranți alimentari în apă și să faceți din acesta un experiment de amestecare a culorilor.

 

  • Grădinăritul  și plantatul plantelor 
Săparea  cu ajutorul unor instumente mici, adaptate și îngrijirea apoi a unei plante, pot părea activități mai potrivite pentru dezvoltarea abilităților motorii grosiere , dar există și părți ale acesteia care necesită un control muscular mai mic.
De exemplu, transferul răsadurilor într-o grădină necesită abilități de coordonare ochi-mână pentru a transporta în siguranță planta mai mică în noua gaură. Copilul dvs. va trebui, de asemenea, să poată apuca o lopățică pentru a săpa și să folosească un clește /pensă atunci când ridică semințe pentru a planta, să modeleze pâmîntul la rădăcina plantei,  implicând astfel si senzorialul,  depășindu-și astfel limitele iar asta îl va ajuta să dezvolte motricitatea fină și coordonarea motrică. 
Dacă nu reușiti să dezvoltati activitățile cu copilul dvs sau după  ce le faceți nu observați îmbunătățiri la capacitatea motrică a copilului dvs.  înseamnă că afectare este mare sau  este nevoie de un alt mod de abordare si aveți nevoie de un specialist  care să vă ajute. Specialiștii ASOCIATIA ROMÂNĂ DE TERAPII ÎN AUTISM ȘI ADHD (ARTAADHD) vă stau la dispozitie cu programe individualizate de kinetoterapie si coordonare motrică fină și grosieră pentru copilul dvs.
Relații la tel: 0723361199 sau pe email: office@autismartaadhd.ro
Psih Sanda Gligu
www.autismartaadhd.ro
#motricitatefină #modelareplastilină #motorskills #centruautism #terapiiautism #terapiesenzorială #kinetoterapie
#coordonaremotrică
Citeste mai mult

Cum cultivăm stima de sine la copiii cu AUTISM?

CUM CULTIVĂM STIMA DE SINE
                                      LA COPIII CU AUTISM
Când vorbim despre stima de sine vorbim despre încrederea în propriile forțe interioare și exterioare. Foarte mulți copii de astăzi, datorită faptului că sunt crescuți de părinți hiperprotectori, care nu-i lasă să exploreze suficient pentru a se dezvolta ci mai degrabă fac ei totul în locul lor toate activitățile (crezând astfel că-i ajută) ajung să nu aibă încredre în ei, să se vadă incapabili de a face față multor situații prin care trebuie să treacă, ei bine,  asta înseamnă că au o stimă de sine scăzută. Când vorbim de copiii cu autism vorbim și de o altă cauză a lipse stimei asociată cu cele clasice ale copilului tipic. Este ușor observabil la copiii cu autism, cel puțin la începutul programului de recuperare, că ei nu sunt conștienți de propria persoană, de valorile lor care pot fi împărtășite cu ceilalți de cele mai multe ori comportându-se ca și cum ei n-ar conta.
Pentru a putea înțelege un copil cu autism este important să parcurgem jumătate din drum spre el , iar el , motivat și ajutat de de noi, va parcurge cealaltă jumătate de drum și astfel ne vom intersecta lumile. Altfel spus, va trebui să ajutăm copilul să se conștietizeze pe sine, să-i creștem stima de sine care va influența mai apoi puternic realțiile interpersonale(tocmai cele care sunt foarte deficitare din diagnostic), comportamentul și învățarea.
Copilul cu autism nu va dezvolta această stimă de sine fără ajutorul celor apropaiați care să-i confirme calitățile, deoarece , datorită lipsei de interes în relaționarea cu colegii lor tipici și a lipsei abilităților corecte de limbaj si socializare nu-și găsesc locul în grupurile de copii sau nu sunt evaluați la adevărata lor valoare pentru că nu știu/pot să o arate celorlalti.
Iată câteva idei pentru a crește stima de sine a copilului dvs.:
  • Pentru a vă ajuta copilul să dezvolte o stimă de sine sănătoasă, asigurați-vă că recunoașteți punctele forte și abilitățile copilului dumneavoastră, încurajați-l!
De prea multe ori, copiilor din spectrul autismului li se amintește (intenționat sau nu) de toate lucrurile pe care nu le pot face( nu poti trece strada singur, nu poți să tai acest cub, nu poti…, nu poti… mulți de nu…) Ei bine toate aceste afirmații sunt luate adliteram de către copilul cu autism, el nu înțelege că vă referiți strict la momentul acela în care el nu stie sau poate face ceva ci transferă acest lucru mai modul general, asta îl face să creadă că nu este capabil de nimic bun. Ca să ajutați copilul dvs căutați lucruri, cât sau mari, pe care copilul dvs. le poate face și, atunci când copilul dvs. depășește o provocare anterioară, sărbătoriți progresul copilului dumneavoastră ca și cum ați câștigat la loto. Asta îl va face pe copil să-și dorească să multiplice ce a făcut și să creadă că pate și el și va mai incerca si alte lucruri pentru că acum crde în el. Cu toate acestea, nu exagerati cu laudele fără să aveți un motiv. Copiii nu se dezvoltă sănătos dacă beneficiază de laude false. Indiferent cât de afectat este copilul dumneavoastră de Tulburarea Spectrului Autist (TSA), copilul dumneavoastră are multe, multe calități de lăudat fără a exagera realizările. Ăl puteți ajuta punându-l în situații unde el poate fi de folos, cum ar fi îndrumarea unui copil mai mic, asta ăl va responsabiliza și îl va face să înțeleagă concret că poate, știe și asta duce la o creștere a stimei de sine sănătoaă.
  • Asigurați-vă că copilul dumneavoastră știe că există persoane cărora le pasă de el sau de ea.!
Liniștește-ți copilul de dragostea ta necondiționată și scoate în evidență că mai sunt persoane care-l iubesc: alte rude, vecini și prieteni, etc. Oferiți argumnete/exemple concrete de momente în care altcineva l-a ajutat sau a fost prietenos cu el.
  • Învață-l pe copilul tău cum să răspundă atunci când o altă persoană este prietenos!
Copii cu autism în general sunt deficienți în a înțelege  puctul altuia de vedere, emoția altuia iar acest lucru poate părea indiferență deși nu e. Ei pur si simplu cred că toți ceilalți simt cum simt ei. Ei bine aici intervine rolul părintelui sa terapeutului,   fără a fi critic  cu copilul tău, asigură-te că copilul tău înțelege că și alte persoane vor să li se ofere atenția lui, astfel se crește prietenia.
  • Învață-i copilului strategii de coping. Strategiile de coping includ împărtășirea, gestionarea furiei, rezolvarea conflictelor și gestionarea stresului.         

 Foarte des copii cu autism datorită faptului că au deficiențe de comunicare si nu știu cum să rezolve un conflic apărut la joacă sau în colectivitate ajung să dezvolte crize de furie, frustrare.  În perioadele de dezamăgire sau criză, stima de sine slăbită poate fi întărită dacă îi anunți pe copilul tău că dragostea și sprijinul tău rămân neschimbate. Când criza a trecut, vă puteți ajuta copilul să reflecteze la ceea ce nu a funcționat bine și cu ce poate îlnocui criza(exprimarea nevoii, dezacordului,comunicarea punctului lui de vedere, exprimarea nemulțumirii etc).  Data viitoare când apare o criză, copilul dumneavoastră poate folosi cunoștințele acumulate și va ști să depășească momentul fără  a mai dezvolta

  •  Fii exemplu pentru copilul tău!

Este la fel de util pentru copilul tău să vadă cum te descurci tu cu dezamăgirea.   Verificați cum vă simțiți și urmăriți-vă exprimând un plan de acțiune pentru cum să vă îmbunătățiți data viitoare sau cum să vă faceți să vă simțiți mai bine. Laudă-te pentru că ai încercat și nu ai renunțat chiar și atunci când nu a ieși din prima, asta îl va face pe copil să creadă în ce spui.

 

Cum ajutăm copilul cu o stimă de sine  supraevaluată(supraumflată)?

Așa cum există copii care au o stimă de sine scăzută sunt și copii care fie din diagnostic(nu înțeleg exact acest concept) există și copii cu stimă de sine supraevaluată (supraumflată). Acest lucru poate fi din diagnostic sau  din educația care a excelat de laude nejustificate.  Adesea, o stimă de sine supraumflată la un individ din spectrul autismului poate fi explicată prin dificultăți în a înțelege, a-i păsa de  perspectiva altei persoane. Este posibil ca persoanele din spectru să nu observe realizările sau punctele forte ale altei persoane.

Iată cțteva idei de temperare a stimei de sine supraumflate:

  • Ajută-ți copilul să aprecieze talentele altora recunoscând realizarea unui frate în fața copilului tău din spectru.

Dacă copilul tău reacționează vorbind despre el însuși, când tocai ați fost invitați la celebrarea rezultatului unui alt copil  spune-i că și tu ești mândru de el,  dar că este momentul să sărbătorești succesul celuilalt copil.

  • Oferiți un mediu structurat. 

Uneori nevoia de auto-lingușire vine dintr-o teamă de necunoscut. Copilul dvs. se poate motiva singur în efortul de a se convinge că poate trece prin ceva.

  • Asigurați-vă că lauda pe care o oferiți copilului dvs. nu este exagerată, este în concordanță

cu rezultatul obținut

  • Indicați exemple din viața reală, cărți sau televiziune, în care cineva a acționat egoist sau auto-important și a atras o reacție negativă. Discutați despre modul în care comportamentul individului a afectat comportamentul altora și, în cele din urmă, l-a împiedicat pe individ să obțină un obiectiv dorit.

Dacă ai tot încercat să dezvolți o stimă de sine sănătoasă și nu reușești nu trebuie să disperi. Uneori ne putem simți depășiți și poate fi necesar să consultați un psiholog  pentru ajutor în îmbunătățirea stimei de sine a copilului dvs.  Psihologii sau consilierii școlari privați au pregătire specifică în acest domeniu și sunt o resursă excelentă pentru dvs. și familia dumneavoastră.

Nu uita când copilul merge deja în colectivitate, a atins un nivel de înțelegere a relațiilor interumane să rogi specilaistul care lucrează cu el să lucreze și la stima de sine a copilului.

Stima de sine este pașaportul lui pentru o viață independentă echilibrată și reușită!

Fragment din carte în curs de apariție:
FERESTRE CĂTRE AUTISM  Psih Sanda Gligu
Îmi place

 

Comentează

0 comentarii

11 mai la 14:19 

Distribuit pentru: Public

Public
Ezitarea vaccinului nu este nimic nou! Iată daunele pe care le-a făcut de-a lungul secolelor…
Pentru nehotărâți sau cei antivaccinare, n-
Citeste mai mult

Controversa vaccinurilor nimic nou – provoacă sau nu vaccinul MMR autism?

Pe măsură ce vaccinurile pentru a proteja oamenii de COVID-19 au început să devină disponibile la sfârșitul anului 2020, retorica grupurilor anti-vaccin s-a intensificat. Eforturile de a ține vaccinurile în afara brațelor consolidează dezinformarea cu privire la siguranța și eficacitatea vaccinurilor și răspândesc dezinformarea – înșelând în mod deliberat oamenii din motive politice, ideologice sau de altă natură.

Vaccinurile au fost întâmpinate cu suspiciune și ostilitate atât timp cât au existat. Opoziția actuală față de vaccinurile COVID-19 este doar ultimul capitol din această poveste lungă. Motivul principal al ezitării vaccinului de-a lungul istoriei nu a fost banii, egoismul sau ignoranța.

„Ezitarea vaccinului are mai puțin de-a face cu neînțelegerea științei și mai mult de neîncrederea generală față de instituțiile științifice și de guvernare”, spune Maya Goldenberg, expert în filozofie la Universitatea din Guelph, Ontario, care studiază fenomenul. Din punct de vedere istoric, persoanele rănite sau oprimate de astfel de instituții sunt cele mai susceptibile de a rezista vaccinurilor, adaugă Agnes Arnold-Forster, istoric medical la Universitatea din Bristol din Anglia.

O serie de teme recurente și intersectate au alimentat ezitarea la nivel global și istoric. Acestea includ anxietatea cu privire la substanțele nenaturale din corp, vaccinurile ca supraveghere guvernamentală sau arme și încălcările libertății personale. Alte preocupări se referă la autonomia părintească, obiecții bazate pe credință și îngrijorări cu privire la infertilitate, dizabilitate sau boală. De exemplu, unii oameni se opun vaccinurilor care au fost cultivate în linii de cultură celulară care au început de la celule fetale avortate sau cred în mod greșit că vaccinurile conțin celule fetale. Una dintre falsele convingeri de astăzi – că vaccinurile COVID-19 conțin un microcip – reprezintă anxietate atât pentru ingredientele vaccinului, cât și pentru vaccinuri ca instrument de supraveghere.

„Motivele pentru care oamenii au ezitat reflectă anxietățile culturale din timpul și locul lor”, spune Goldenberg. Oamenii îngrijorați de toxinele care apar în timpul ecologismului în anii 1970 și oamenii din țările în care se aflau războiul civil au perceput vaccinurile ca fiind arme guvernamentale.

Încercările istorice de a stopa ezitarea vaccinului au eșuat adesea deoarece s-au bazat pe metode autoritare și coercitive. „Au fost foarte contondenți, foarte punitivi și foarte ineficienți”, spune Arnold-Forster. „Au avut un impact foarte mic asupra consumului efectiv de vaccinuri.”

Cele mai eficiente remedii se concentrează pe consolidarea încrederii și comunicării deschise, medicii de familie având cea mai mare influență asupra deciziei oamenilor de a se vaccina. Utilizarea sporită a „mesagerilor de încredere” pentru a împărtăși informațiilor exacte și liniștitoare despre vaccin cu comunitățile lor se bazează pe acest lucru.

Vaccinul împotriva variolei din secolul al XVIII-lea stabilește scena pe tot globul

Într-un fel, atitudinile anti-vaccinare sunt anterioare vaccinării în sine. Vaccinarea publică a început după ce medicul englez Edward Jenner a aflat că laptele de lapte a fost protejat de variolă după expunerea la variola, un virus înrudit la vaci. În 1796, Jenner a legitimat științific procedura de injectare a oamenilor cu variola , pe care a denumit-o variolae vaccinae , pentru a preveni variola. Cu toate acestea, variolarea – care a evitat infecțiile grave ale variolei prin declanșarea unei infecții ușoare prin expunerea la material de la o persoană infectată – datează din cel puțin 1000 de ani din Asia, Africa și alte părți ale lumii. În unele cazuri, oamenii au inhalat crustele uscate ale leziunilor de variolă sau au frecat sau au injectat puroi din leziunile de variolă în pielea zgâriată a unei persoane sănătoase.

Aproximativ 1 până la 2 la sută dintre oameni – inclusiv un fiu al regelui britanic George al III-lea în 1783 – au murit din cauza procedurii, mult mai puțini decât cei până la 30 la sută care au murit din cauza variolei. Benjamin Franklin a respins variolarea, dar ulterior a regretat-o ​​când variola și-a ucis fiul cel mic. Onesimus, un bărbat înrobit în Boston, i-a învățat procedura ministrului puritan Cotton Mather, care la rândul său a îndemnat medicii să inoculeze publicul în timpul unui focar de variolă din 1721. Mulți au refuzat, iar Mather s-a confruntat cu ostilitate: o mică bombă a fost aruncată prin fereastra sa. Motivele date pentru evitarea variolării – în special faptul că nu era firesc să interfereze cu relația unei persoane cu Dumnezeu – au fost semințele atitudinilor ulterioare anti-vaccinare.

Secolul al XIX-lea
Primele legi de vaccinare aprind rezistența

În 1809, Massachusetts a adoptat prima lege obligatorie cunoscută din lume privind vaccinarea, cerând populației generale să primească vaccinul împotriva variolei. Rezistența a început să crească pe măsură ce alte state au adoptat legi similare. Apoi, Legea privind vaccinarea din Marea Britanie din 1853 impunea părinților să fie vaccinați sugarii cu vârsta de 3 luni sau să fie pedepsiți cu amenzi sau cu închisoare. Legea a provocat revolte violente și formarea Ligii anti-vaccinare din Londra. Rezistenții la vaccin erau adesea oameni săraci suspicioși de o intervenție medicală forțată, deoarece, în circumstanțe normale, rareori primeau îngrijiri medicale. Grupurile anti-vaccinare au susținut că vaccinarea obligatorie a încălcat libertatea personală, scriind că actele „călcă în picioare dreptul părinților de a-și proteja copiii de boli” și „au invadat libertatea, transformând sănătatea într-o infracțiune”.

un desen animat politic împotriva vaccinării
Această ilustrație din 1838 pare să aibă o viziune negativă asupra unei metode de vaccinare care a folosit vaccinul pentru a imuniza oamenii împotriva unei variole similare și mortale a omului, variola.BIBLIOTECA NAȚIONALĂ DE MEDICINĂ

Sentimentul anti-vaccinare a crescut și s-a răspândit în toată Europa până când o demonstrație din 1885 de aproximativ 100.000 de oameni în Leicester, Anglia, a determinat monarhia britanică să numească o comisie care să studieze problema. Raportul rezultat din 1896 a condus la un act din 1898 care a eliminat sancțiunile pentru părinții care nu credeau că vaccinarea este sigură sau eficientă. Actul a introdus termenul „obiectori de conștiință”, care ulterior a devenit mai frecvent asociat cu cei care refuză serviciul militar din motive religioase sau morale.

De-a lungul Atlanticului, majoritatea locuitorilor SUA au îmbrățișat protecția împotriva variolei Jenner, ducând la o scădere precipitată a focarelor de variolă. Dar, cu mai puține focare, s-a instalat satisfacția și ratele de vaccinare au scăzut. Pe măsură ce focarele de variolă au reapărut în anii 1870, statele au început să aplice legile de vaccinare existente sau să adopte altele noi. Anti-vaccinatorul britanic William Tebb a vizitat New York-ul în 1879, ceea ce a dus la înființarea Societății anti-vaccinare din America. Tacticile grupului vor părea familiare: broșuri, bătălii în justiție și argumente în legislativele de stat care au condus la abrogarea legilor obligatorii de vaccinare în șapte state. Decizia Curții Supreme din 1905 Jacobson împotriva Massachusetts confirmă dreptul unui stat de a impune vaccinuri; rămâne precedent astăzi.

Secolul XX
Un meniu de vaccinuri atrage laude și mânie

1982: Vătămări documentare ale vaccinului hypes

SUA au intrat într-o epocă de aur a dezvoltării vaccinurilor din anii 1920 până în anii 1970, odată cu sosirea vaccinurilor pentru difterie, pertussis, poliomielită, rujeolă, oreion și rubeolă. Opoziția a scăzut pe măsură ce ratele de infecție, în special pentru poliomielită, au scăzut. Rosalynn Carter și Betty Bumpers, soțiile guvernatorilor din Georgia și, respectiv, din Arkansas, au început o campanie de vaccinare care a devenit un efort național în anii 1970. Scopul a fost să încurajeze fiecare stat să solicite copiilor care frecventează școala publică să primească cele mai multe vaccinuri recomandate de Centrele SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.

Un documentar de știri difuzat la nivel național din 1982, numit „DPT: Vaccine Roulette”, a schimbat totul. Lea Thompson, reporter la WRC-TV din Washington, DC, a împărtășit povești emoționale despre părinți care susțineau că copiii lor au suferit convulsii și leziuni cerebrale cauzate de difteria-pertussis-tetanos, sau DPT, împușcat. Interviurile cu medici au dat credință poveștilor. Convulsiile cauzate de febră au fost un efect secundar cunoscut al DPT și un studiu din 1974 a raportat complicații neurologice care au apărut la 36 de copii în decurs de 24 de ore de la vaccinarea DPT. Dar studiul nu a urmărit copiii pe termen lung. Cercetările ulterioare au arătat că nici convulsiile, nici vaccinul nu au cauzat leziuni cerebrale pe termen lung.

Dar daunele aduse încrederii publice s-au făcut. Cooptând acronimul DPT, un părinte, Barbara Loe Fisher, a cofondat împreună părinții nemulțumiți, care a devenit Centrul Național de Informare a Vaccinurilor, cea mai influentă organizație anti-vaccin din Statele Unite.

1998: Studiul fraudulos leagă vaccinurile de autism

Centrul Național de Informare a Vaccinului a menținut un zumzet constant de sentiment și activitate anti-vaccinare în anii 1980 și 90. Apoi, gastroenterologul britanic Andrew Wakefield a publicat un raport în Lancet în care susținea că vaccinul împotriva rujeolei-oreionului-rubeolei (MMR) a provocat tulburarea spectrului autist la 12 copii. Wakefield a falsificat datele , a încălcat consimțământul informat și a investit în secret în dezvoltarea unui vaccin solo împotriva rujeolei, dar a fost nevoie de ani pentru a-i descoperi înșelăciunea ( SN Online: 2/3/10 ). Temerile legate de autism și vaccinuri au explodat deja în momentul retragerii studiului la 12 ani de la publicare.

Aproape imediat după publicarea studiului, ratele de vaccinare din Marea Britanie au început să scadă. Dar știrile despre munca lui Wakefield nu au ajuns în Statele Unite până în 2000, la fel cum autoritățile medicale americane au fost implicate într-o dezbatere despre utilizarea timerosalului, un conservant care conține mercur, în vaccinuri. În 1999, Serviciul de Sănătate Publică din SUA a recomandat îndepărtarea timerosalului din vaccinurile pentru copii, ca măsură de precauție pentru reducerea expunerii la mercur a sugarilor. Cercetările ulterioare nu au arătat probleme de siguranță cu privire la utilizarea acestuia.

Vaccinul MMR nu conținea niciodată timerosal , dar temerile cu privire la leziunile cerebrale legate de mercur s-au contopit cu cele legate de MMR și autism, creând o furtună de furie și teamă în jurul revendicărilor de rănire a vaccinului.

o fotografie care arată un protest împotriva vaccinului din 2021
Protestatarii la un eveniment din februarie 2021 din Sydney, Australia, s-au pronunțat împotriva ideii vaccinărilor obligatorii COVID-19, cu doar câteva zile înainte ca vaccinurile să devină disponibile pentru lucrătorii din domeniul sănătății din prima linie.BROOK MITCHELL / GETTY IMAGES

Secolul 21
Social media și documentare slick

În ciuda retragerii din 2010 a studiului său și a revocării licenței sale de a practica medicina în Regatul Unit, Wakefield rămâne un lider în mișcarea anti-vaccinare de astăzi. I se alătură Robert F. Kennedy, Jr., care a câștigat importanță promovând acuzații nefondate despre timerosal. Ambii bărbați au călătorit pe valul rețelelor anti-vaccinare pe rețelele de socializare și promovarea dezinformării prin documentare inteligente precum Vaxxed: From Cover-Up to Catastrophe din 2016 ( SN Online: 4/1/16 ).

În 2014, Statele Unite au înregistrat cel mai mare număr de cazuri de rujeolă de când boala a fost eliminată din țară în 2000, culminând cu un focar mare care a început la Disneyland în decembrie. Ca răspuns, California a adoptat o lege care elimină capacitatea părinților de a renunța la vaccinarea copiilor pe baza convingerilor personale și a cerut ca toți copiii să primească vaccinuri recomandate de CDC pentru a merge la școală ( SN Online: 02.07.19 ). Opoziția extremă față de legea respectivă și legile ulterioare au contribuit la alimentarea revigorării activității de advocacy anti-vaccin, împreună cu un focar alarmant de rujeolă în 2019 ( SN: 21.12.19 și 1/4/20, p. 24 ).

Marea majoritate a oamenilor acceptă vaccinurile recomandate și rolul lor în stoparea răspândirii bolilor infecțioase. Sondaje recente sugerează că 69% dintre adulții din SUA spun că au sau vor primi un vaccin COVID-19 , o îmbunătățire față de cei 60% dispuși să facă acest lucru în noiembrie. Dar răspunsurile la sondaje nu prezic neapărat comportamentul, spune Goldenberg.

 

Vaccine hesitancy is nothing new. Here’s the damage it’s done over centuries

Citeste mai mult

Postura corporală și mersul în AUTISM

Copiii cu tulburare de spectru autist (TSA) sunt adesea descriși drept „necoordonați” sau „neîndemânatici” și mulți au deficiențe clare de control motor. Intervenția timpurie pentru abordarea deficitelor motorii poate îmbunătăți abilitățile fizice și dificultățile de funcționare socială care sunt semnul distinctiv al tulburării.
De Keith Loria
„Anomaliile activității motorii pot fi prezente înainte de vârsta de doi ani la persoanele care sunt diagnosticate ulterior cu autism” Rinehart
Autismul este descris în primul rând prin lipsa aptitudinilor de socializare, deficitul principal al afecțiunii și foarte multe cercetări în rândul copiilor cu autism s-au axat pe deficitul principal al afectiunii. Dar, autismul este caracterizat și prin deficite ale abilităților motorii brute și fine precum și a deficitelor de coordonare motrică iar acestea înrăutățesc abilitățile sociale, principlul deficit. În comparație cu copii cu dezvoltare tipică , copiii cu TSA prezintă deficiențe mai mari ale abilităților motorii, inclusiv deficite de coordonare în timpul activităților motorii grele și fine, abilități de echilibru, modele de mers, stabilitate posturală, flexibilitate articulară și viteză de mișcare. În ciuda frecvenței acestor probleme – două cecetări, de exemplu, au raportat rate de prevalență a abilităților motorii slabe la copiii cu TSA. Procentul copiilor cu afectare psihomotrică sunt  cuprinse între 59% și 79% deși deficiențele motorii nu fac parte din criteriile de diagnostic ale tulburării din spectru autist. Dezvoltarea atipică și întârzierile în controlul postural, coordonarea capului și trunchiului au fost, de asemenea, raportate în mod constant în literatura TSA, de la copilărie până la vârsta adultă. Analizarea comportamentelor psihomotrice pe grupuri de copii încă din copiăria timpurie până la maturitate, arată o relație între severitatea TSA, insuficiența motorie și instabilitatea posturală.

Copiii cu TSA au adesea deficite motorii  care pot lua forma unei tulburări de coordonare motorie grosieră și fină, stereotipie motorie, tulburări de mers , tulburări posturale și de echilibru, sau dispraxie Dewey și colab și Green și colab. au raportat rate de prevalență ale abilităților motorii slabe la copii cu TSA de 59%, respectiv 79%. Un alt studiu a raportat că copiii cu ASD au avut un scor mediu scăzut al motorului Vineland-II mai mic decât copiii în mod obișnuit în curs de dezvoltare.  Insuficiența motorie este o comorbiditate care poate afecta capacitatea funcțională și abilitățile de socializare la copii, iar tulburările motorii grosiere pot fi detectate la începutul vârstei de 14 luni devenind mai pronunțate la vârsta de 24 de luni.  Detectarea precoce este importantă pentru a permite inițierea tratamentului înainte ca copilul să atingă vârsta școlară.

Atât disfuncția socială, cât și deficiența motorie trebuie să fie ținte cruciale pentru intervenții prompte la copiii cu TSA. Studiile,  au raportat o asociere între deficiențele motorii brute și abilitățile de socializare la copiii cu TSA. Un studiu realizat cu ajutorul instrumentului Screen pentru bebeluși și sugari pentru copii cu trăsături de autism (BISCUIT) a constatat că copiii cu TSA cu  slabe abilități motrice grute au avut scoruri de performanță la socializare mai mici comparativ cu cei cu abilități motorii brute normale.

De asemenea, s-a arătat în studii separate că atât abilitățile socio-emoționale la copiii cu TSA cât și dezvoltarea motorie brută sunt influențate sociocultural. Ar fi indicat să devină  o practică obișnuită ca părinții și îngrijitorii să „antreneze” copiii pentru a le accelera dezvoltarea motorie, cum ar fi sprijinirea sugarilor să stea în diferite poziții de la o vârstă fragedă ajută la accelerarea proceselor de dezvoltare psihomotrică, apoi în copilăria timpurie(1-3 ani) dezvoltați  programând zilnic activități care presupun coordonare motrică simplă si complexă(exerciții simple de gimnastică  precum: ridică mâinile pe rând apoi îmoreună, ridică mâna stângă și piciorul drept, apleacă-te n dreapta în timp ce pui mâna stângă în șold etc).  La copiii tipici în curs de dezvoltare, diferențele în atingerea abilităților motorii devin mai puțin marcate în sarcinile care necesită o coordonare mai complexă în timp ce la copiii cu TSA întârzierile (dacă nu sunt spijiniti prin activități coordonate sau fiziokinetoterapie) pot fi foarte mari si vor afecta viața socială pe termen mediu si lung a copilului. Părinții sub  îndrumarea unui coordonator kinetoterpeut pot fi principala sursă de dezvoltare a ariei motrice a copilului. Părinții pot face acasă exerciții de coordonare motrică în timp ce se  joacă cu copilul sau în timp ce faci  diverse activități casnice ce presupun mișcare(de exemplu în timp ce spălăm împreună fructele facem un concurs cine schimbă roșia dintr-o mână în alta sau cine ridică de mai multe ori mingea sau cine aruncă mai repede si mai multe hîrtii la coș etc).

Copii cu autism nu prezintă elemente relevatoare, ușor de recunoscut pentru cei din mediul de dezvoltare, nu au semne fizice distincte și nu pot fi recunoscuti ca având deficiențe de dezvoltare dacă nu se manifestă comportamenntal dar sunt ușor de recunoscut datorită posturii corporale incorecte sau a mersului ,,ciudat,,   a coordonării deficitare a membrelor inferioare care adesea sunt implicate involuntar în comportamente stereotipe ca formă de echilibrare senzorială(scuturatul mâinilor, aplecatul sai legănatul  corpului într-o parte sau în față/spate etc). Este important să remediem deficitele posturii corporale și a delor motorii grosiere și fine deoarece ele pot accentua deficiențe și  în alte zone.

O postură corporală incorectă are efecte și în alte zone producând o dificultate:
  • a procesării vizuale
  • a conștientizăriii spațiale
  •  a constientizăriii mediului și contextului social

Adică atunci când postura corprală este una incorectă adesea copilul poate să perceapă diferit/deformat o imagine din câmpul lui vizual acest lucru alterând calitatea vieții atât în mediul familial cât și cel școlar si social. Deasemeni postura corporală incorectă poate schimba perspectiva spațială, de exemplu: dacă sunt aplecat în lateral nu voi putea observa  corect si la timp un obiect din sfera celelilalte laturi și este posibil să se lovească le el.

Foarte relevant este comportamentul copiilor mici, prescolari care sunt incapabili să-ți coordoneze membrele, să planifice activitățile motrice și să-și regleze controlul mișcărilor.  Acest lucru face ca adesea să aibă mișcări involuntare, dezorganizate, o postură corporală inadecvată, ba aplecată în fața ba în lateral. Deoarece deficiențele motorii pronunțate sunt forte des întânite la persoanele cu TSA ar trebui considerate un simptom de bază și o țintă pentru diagnosticarea și tratamentul terapeutic precoce.

 Postura corporală și conexiunea socială
Deși un domeniu mai slab reprezentat în cercetarile ce privesc autismul totuși sunt mulți experți care consideră că deficiențele abilităților motorii pot juca un rol în unele dintre provocările cu abilitățile sociale la copiii cu TSA.
Mai multe studii au descoperit corelații moderat ridicate între abilitățile motorii brute și sociale globale precum  și între postura corporală  de bază și abilitățile sociale generale. Aceste constatări, precum și studiile anterioare,  sugerează că băieții tineri cu  TSA cu  abilități motorii slabe au, de asemenea, abilități scăzute de socializare.
De cele mai multe ori chiar și atunci când încep să conștientizeze importanța socializării și încearcă să se integreze copiii cu TSA pot întâmpina probleme și datorită posturii corporale incorecte și a tulburărilor de coordonare motrică.
Integrarea socială are de suferit dacă postura corporală si coordonarea motrică este deficitară si acest lucru se resimte foarte tare până la excluderea copilului din grupurile de joacă. Adesea deși colegii de joacă sunt înțelegători și îcearcă să-l integreze în jocul lor pe copiii cu TSA datorită stângăciilor acestora și a întârzierior cu care reacctionează în joc ii vor abandona la scurtă vreme. De exemplu copilul cu TSA nu poate alerga fiind atent la partenerul de fotbal care aleargă cu mingea la picior și să preia și să paseze imediat unui alt partener de echipă care tocmai a apărut lateral. Pentru acest lucru este nevoie de o coordonare motrică bună si de o viteză de reactie pe măsură. Din păcate ambele sunt deficitare la copilul cu TSA și încetineala și stângăcia lui pot strica adesea jocul copiilor si aceștia oricât de binevoitori ar fi îl marginalizează pe copilul cu autism ca să poată continua jocul.
Probleme clinice cauzate de postura corporală incorectă și mersul inadecvat
Pozitia stând pe piciorul scurt se observă ușor în majoritatea cazurilor. De foarte multe ori persoanele cu TSA sau aparținătorii sunt recunoscuți ca având „mersul ciudat”. Acest mers poate fi al rezultatul discrepanței la nivelul piciorului și a problemelor senzoriale încă neexplicate.
În timp, incorectitudinea posturii corporale și a mersului incorect, atrag după sine alte probleme de sănătate si excluziune socială atât în mediul public(parc, locuri de joacă, terenuri de sport) cât și în mediul școlar(orele de sport, pauzele în care copii dezvoltă instantaneu jocuri.
Apoi, o postură corporală si o coordonare motrică incorectă indiferent de cauze(uneori postura corporală și mișcările pot fi o activitate inconștintă de reglare senzorială) scad calitatea atenției, determină o orientarea spațială deficitară sau este asociată cu o formă de hiperactivitate.
Recomandări și inetrvenții terapeutice

Dezvoltarea slabă a abilităților motorii  reduce participarea copiilor speciali la la activități fizice și sport iar asta poate crește riscul de boli legate de sedentarism precum obezitatea infantilă. Programele individualizate de activitate fizică pot îmbunătăți dezvoltarea condiției psihomotrice la  copiii cu dizabilități.  Deasemenea sporturile de echipă pot ajuta. Deși există bariere în calea practicării sportului de echipă pentru copiii cu TSA un asemenea program coordonat de către specialiți și acordat cu potențialul lor le poate permite copiilor cu TSA să-și depășească limitele și să înregistreze noi achizitii în dezvoltare.

Iată câteva idei ce pot aduce o îmbunătățire a activității psihomotrice:

  •  Primul pas pentru îmbunătățirea coordonării motrice trebuie să fie îmbunătățirea posturii corporale. Intervențiile pentru corectia mersului depind de deficinețele specifice observate.
  • Pentru problema mersului pe vârfuri copiii mici cu TSA pe lângă tratamentele fiziokinetoterapeutice este recomandat folosirea a diferite tipuri de orteze, de la foarte rigide la dispozitive mai flexibile și mai dinamice în functie de severitate si de momentul corecției. De asemenea, o metodă foarte utilă este intervenția inovatoare prin care se ridică călcâiul pentru a oferi copilului senzația că poate coborî călcâiul. În acest tratament se reduce ridicarea călcâiului la fiecare câteva luni pentru a permite copilului să se simtă confortabil coborând călcâiul.
  • Înlocuirea scaunului cu mingii kineto atunci când copilul stă așezat pentru diferite activități( TV, prânz, citit, teme la birou etc) ajută la corectarea posturii corporale.
  • Dezvoltați jocuri interactive care presupun mișcări controlate jonglând cu membrele când pe rând când ambele împreună
  • Terapia senzorială poate ajuta la creșterea capacității de coordonare si echilibru datorită reglării dezechilibrelor de procesare senzorială
Nu uitați să cereți fiecărui terapeut să includă și să lucreze psihomotricitatea copilului în planul de recuperare!
Fragment din carte în curs de apariție:
FERESTRE CĂTRE AUTISM Psih Sanda Gligu
Citeste mai mult

Jocul la copiii cu autism

Copii cu autism

„Jocul este opera copilăriei” – Jean Piaget. Pentru copii, joaca este o parte esențială a vieții. Este o parte crucială a dezvoltării lor încă de la primele interacțiuni cu lumea.

Modul în care se joacă copiii cu autism și care sunt cele mai bune jucării pentru copiii cu autism.

În copilărie ne jucam să ne îmbrăcăm sau chiar ne imaginam că suntem astronauți care pleacă în lună, dar niciunul dintre noi nu s-a jucat exact la fel. Am avut diferite preferințe și stiluri de joc, unora le-a plăcut jocul de rol, în timp ce altora le-a plăcut să construiască orașe lego. În această direcție, putem spune că modul în care copiii cu autism se joacă este adesea numit neobișnuit, deoarece este diferit de ceea ce se vede în mod obișnuit la copiii în curs de dezvoltare, însă asta nu înseamnă că nu se joacă.

Jocul reprezintă o modalitate prin care copiii pot explora lumea și începe să învețe din interacțiunile  lor cu ea.

Există jocuri de învățare, exerciții, stimulare și divertisment și acest lucru nu diferă la copiii cu autism doar că momentele, felul  si ritmul de dezvoltare sunt diferite.

Copiii cu autism se bucură de mai puține jocuri de rol, pot deveni obsedați de un anumit tip de jucărie  de cele mai multe ori nefuncțională sau doar de o parte a ei și se joacă adesea cu obiecte care nu sunt considerate în mod tradițional jucării.

Învârtirea roților unei mașini de jucărie ar putea părea plictisitoare pentru alți copii, dar pentru copiii cu autism, este cel mai desea destul de distractiv. Acești copii tind să caute aspectele funcționale ale lucrurilor și să le transforme în „timp de joacă”.

Cele mai bune jucării pentru copii cu autism

Înainte de a vă oferi sfaturi despre cele mai bune jucării ale copiilor cu autism, trebuie să înțelegem diferitele etape ale jocului. Jocul este o abilitate care are diferite etape de dezvoltare:

  • Joc senzorial: aceasta include explorarea cu orice lucru din jurul lor, dar prin simțurile lor. Prin urmare, copiii simt nevoia să atingă, să guste, să adulmece, să clătinește etc. orice le stârnește curiozitatea. Aceste lucruri nu se limitează la obiecte, jocul senzorial se pot dezvolta și folosind, lichide,  mâncarea, animalele,  sau atingerea părului, jocul cu degetele.
  • Joc exploratoriu: acum curiozitatea copilului se deplasează mai departe de simțuri și mai mult către scopul obiectului. Copilul și-a format acum teorii în cap pentru ce sunt obiectele și care sunt limitele și aventurile sale în încercarea de a le dovedi corecte.
  • Joc simbolic și imaginativ: aceasta este scena cea mai grea pentru copiii cu autism. În această etapă, copilul învață să înlocuiască un obiect cu altul și să vină cu o nouă funcție pentru obiect, de exemplu, stiloul devine sabia prințului, iar prințul este acum un ursuleț de pluș. Această etapă este, de asemenea, jocul de rol și posibilitatea de a „juca” cu ideea de a deveni altcineva.

Autismul afectează abilitățile cognitive, abilitățile lingvistice și funcțiile executive, cum ar fi autocontrolul și flexibilitatea mentală, care sunt adevărate obstacole în dezvoltarea jocului  imaginar de exemplu.

Copiii cu autism pot rămâne uneori blocați într-o etapă ( cei mai multi în etapa jocului senzorial)sau întârziați în dezvoltare, care ulterior se vor schimba cu ajutorul terapiilor, intervențiilor specifice. Prin urmare, pentru a alege o jucărie pentru un copil cu  autism, este important să luăm  în considerare diferitele etape și caracteristicile pe care le-ar putea avea.

Iată câteva idei de luat în calcul la dezvoltarea jocului în autism

  • Căutătorii senzoriali  – poate fi un joc prin care să ajutați copilul să generalizeze si să depășească etapa internalizând-o. Atenție însă să schimbăm des jocurile, să le alternăm pentru că există pericolul ca acel copil să se bucure, să fie cooperant  de multe ori de jocul senzorial și să devină dependent și asta îi va păstra blocați, nu pot merge mai departe în celelalte etape.
  • Evitarea senzorială – s-ar putea să nu se bucure de manipularea obiectelor pentru a le descoperi funcția iar noi trebuie să insităm și prin repetitivitate copilul va începe să coopereze și să descopere senzațiile asociindu-le cu stări.
  • Explorarea funcțiilor –  este deasemeni  o etapă pe care este bine s-o parcugem structurat întrucât este posibil să facă asocierile corecte dar să rămână blocat pe detaliile funcțiilor (sortare și clasificare). Hiper-concentrat sau ușor distras, nefiind capabil ulterior să treacă la o altă sarcină de joc.
  • Evitarea explorării – deoarece există frica de schimbare și o preferință pentru rutină mulți copii nu vor fi capabili să dezvolte natural jocul exploratoriu. Este important ca în condiții de siguranță să facem un program zilnic de explorare cu argumnete scurte, clare si rare pe nivelul de dezvoltare al copilului. Pas cu pas copilul va începe să exploreze și va experimeta ulterior și în arii nefamiliare iar rolul nostru de întăritori trebuie să fie prezent.

Jocul social

După depășirea celor etape ale jocului putem si este important să dezvoltăm jocul social.  Acesta se dezvoltă la fel natural in grupurile de copii tipici dar în cazul copiilor cu autism este nevoie de secvențierea pașilor în etape mai mici, cu implementare, generalizare si apoi masterare.  Dificultățile de comunicare îngreunează dezvoltarea jocului dacă nu  asociați  cacteristicile și etapele jocului cu nivelul copilului.  De asemenea este de așteptat ca gândirea rigidă, inflexibilă și aversiunea fața de anumite activități să  împiedice găsirea unor noi modalități de utilizare a obiectelor. Unui  copil cu autism va fi nevoie să-i arătăm  cu demosntrații explicite cum un obiect poate deveni altceva pentru că ei gândesc doar în concret și astfel să se poată juca cu copii în grup în jocuri de-a  doctorul (transformând un cablun în stetoscop de exemplu)etc….Primesc adesea  întrebarea despre o abilitate vitală,  esențială care provoacă mulți copii cu autism, cum să-l învăț să se joace cu alți copii?

Ceea ce deseori nu este luat în calcul este modul în care orice schimbare poate înfrâna dezvoltarea mai multor abilități conexe care sunt la fel de importante de-a lungul vieții.

Abilitatea și disponibilitatea de a aștepta rândul este esențială pentru jocul social sau jocul de grup. Această abilitate de fapt înglobează mai multe abilități care trebuies transformate în pași și anume:

  • abilitatea de a aștepta (controlul impulsurilor),
  • capacitatea de a citi expresiile faciale și limbajul corpului (percepția socială) și
  • abilitățile gemene de partajare și reciprocitate conversațională (dansul interacțiunilor).

Modul în care învățăm să ne așteptăm rândul  depinde de nivelul de dezvoltare.  De exemplu, copiii mici și cei cu dizabilități intelectuale și/sau abilități lingvistice limitate pot să nu poată procesa o mulțime de instrucțiuni verbale. În aceste situații, este important să creați un mediu care să încurajeze și să susțină preluarea.

Cu alte cuvinte, a învăța cum să faci  și să aștepți rândul la în joc, împreună cu abilitățile sale conexe, seamănă mult cu a învăța să citești.  Învățăm activitatea, cine este inainte și ce înseamnă asta, cine este după si ce inseamnă asta, ce este raportul ordinal(primul al doilea etc) și apoi le înlănțuim. Doar așa va putea să se alăture funcțioal î jocul social, jocul de grup și copilul nostru cu autism.

Pe măsură ce copilul stăpânește fiecare nivel, dorim să ne bazăm pe abilitate în timp ce o practicăm în diferite situații.

Fragment din carte în curs de apariție

Ferestre către autism    Psiholog Sanda Gligu

 

#psihologautism #centruautism #jocaautism #terapiedegrup #joc #etapelejocului #dezvolăjocul #jocullacopii #autism

 

Citeste mai mult