Articole Autism

ARTAADHD-invatori în educație!

Dragii mei, suntem ,,Inovatori în educație!”
Astăzi am primit o veste minunată, proiectul:
,,Sunt special dar vreau la școală!” desfășurat de
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE TERAPII ÎN AUTISM ȘI ADHD în
ȘCOALA GIMNAZIALĂ Nr. 131, în parteneriat cu PRIMĂRIA Sector 5 a fost nominalizat ca exemplu de ,,Inovatori în educație !” în cadrul campaniei editurii educaționale Twinkl inspirate de
,,Ziua Internațională a Educației UNESCO”
Întreg articolul în linkul de mai jos!
Mulțumesc echipei mele de tineri profesioniști în sănătate mintală, împreună schimbăm zilnic destinele copiilor și tinerilor speciali!
Suntem fericiți că niciun efort nu rămâne ,,nepedepsit,,!

https://www.twinkl.ro/blog/inovatori-in-educatie-organizatii?fbclid=IwAR1eIF5pvuwmM_3vwEeOSsvBjx52WCMgp0hEGaZ6ipZpUWSzfXHwMYrEYQ4

 

Citeste mai mult

HIPERSENSIBILITATEA SENZORIALĂ ÎN AUTISM

Pentru a putea ajuta copilul cu deficințe de integrare senzorială este imporatnt să-l înțelegem mai întâi!

  1. Ce este suprasolocitarea senzorială?

Suprasolicitarea senzorială este procesul se supraîncărcarea  a creierului cu prea multe informații iar acesta nu poate avea capacitatea să le gestioneze/selecteze și eventual folosească în  în timp util și apare acest fenomen de agitație, manifestare comportamaentală dizarmonică cu crize de țipete, plâns, ciupit, lovit, fugă sau înghetarea pus și simplu acoperind în disperare organul de simt suprasolocitat(urechi, ochi, nas etc).

Supraîncărcarea senzorială este un termen care descrie experiența pe care o poate avea un individ cu diferențe senzoriale atunci când primește prea multe informații senzoriale . Creierul este incapabil să proceseze toate informațiile în mod eficient. Devine supraîncărcat.

Răspunsul comportamentului va varia, dar de obicei declanșează fie un răspuns de luptă, fugă sau îngheț, mecanisme prezente în declanșarea mecanismelor de apărare în cazul fricilor.

Modificarea procesării senzoriale  în autism este foarte important de analizat în evaluarea clinică. Din păcate această parte a evaluării trece adesea neanalizată sufucient de clinicieni  deși ea apare încă de la debutul TSA  și cu impact în ancorarea socială indiferent de vârsta. Ca urmare nu este trecută ca parte integrantă a recuperarii si integrării copilului cu autism.

Toate manualele descriu TSA ca  o tulburare complexă de neurodezvoltare caracterizată prin deficite în comunicarea socială și prezența unor comportamente repetitive.  În ciuda primului raport științific al  TSA care menționează percepția senzorială modificată ca o trăsătură caracteristică, cercetările ulterioare  s-au concentrat în mod istoric asupra deficiențelor sociale, multe teorii populare interpretându-l ca fiind un aspect social-  Tulburare (inclusiv ipoteza motivației sociale.  Cu toate acestea, în ultimii ani, cercetările axate pe domeniul senzorial au constatat că anomaliile procesării senzoriale în TSA  sunt raportate la toate vârstele și nivelurile de severitate a simptomelor iar acest fapt  afectează negativ atât funcționarea zilnică cât și performanța academică(procesul învățării).  Astfel 95% dintre părinții copiilor cu TSA raportează un comportament senzorial atipic la copilul lor (de exemplu poate fi aparent indiferență față de durere, poate să evite  anumite sunete sau texturi, mirosirea /lingerea neobișnuită a obiectelor, căutarea experiențelor vizuale ale luminilor sau mișcării repetitive ect.).  Există dovezi comportamentale, neurofiziologice și anecdotice ale afectării senzoriale ca trăsătură caracteristică predominantă a TSA.

Cu alte cuvinte procesarea senzorială(cu ajutorul simțurilor) este în directă conectivitate cu capacitatea persoanei de relaționare.  Această relație este, de asemenea, evidentă din constatările sensibilității senzoriale anormale timpurii la stimuli care prezic mai târziu atenția comună și dezvoltarea limbajului, dezvoltarea jocului social, retragerea socială crescută, temperamentul negativ/opoziționist  și niveluri mai ridicate de afectare socială la adulții cu TSA. Astfel, relația dintre caracteristicile sociale și senzoriale din TSA poate fi bidirecțională și interdependentă. De exemplu, un copil care este prea sensibil la zgomote puternice se poate retrage din mediile socio-comunicative care sunt supra-stimulatoare, acestu lucru determină o sărăcire  a experimentării a cu scenarii /situații sociale și rezultând în cele din urmă un insucces în abordarea relaționării sociale.

Relația dintre procesarea senzorială și socială poate avea loc la multe niveluri ierarhice. La nivel foarte de bază, receptorii senzoriali sunt stimulați de stimuli de mediu.

Aceste informații senzoriale sunt apoi transmise la creier pentru a crea o reprezentare neuronală subiectivă, un proces cunoscut sub numele de percepție. Senzația și percepția sunt constructe interdependente. O separare  a senzației are ca rezultat o lipsă de percepție și, în mod similar, fără percepție, activarea unui receptor senzorial nu are sens. Adesea științific se afirmă că  percepția este rezultatul comportamental al interesului, care presupune senzație. O confuzie legată de cercetarea senzorială este atenția.

Astfel, poate deveni  problematic pentru un părinte sau specialist să realizeze actiuni care să clarifice exact  dacă un deficit senzorial, a modului în care este perceput stimulul sau deficitul atențional stă la baza unui răspuns dat. Studierea atentă în mai multe faze/timpi, elemente, contexte poate ajuta la o distinctie ulterioară și știind exact ce provoacă suprasolicitarea putem interveni și corecta ăn mediul sau educa persoana cu metode și tehnici specifice să gestioneze supraîncărcarea senzorială.

Principalele elemente necesare pentru a înțelege suprasolicitare asenzorială sunt:

1. De ce apare supraîncărcarea senzorială

2. Cum ar putea arăta supraîncărcarea senzorială

3. Cum puteți ajuta persoana care se confruntă cu o supraîncărcare senzorială.

 

Cum arată supraîncărcarea senzorială?

Supraîncărcarea senzorială poate apărea atunci când creierul unui copil a avut atât de mult aport senzorial încât nu mai poate procesa nimic, pur si simplu se blochează.  Acest lucru poate duce la o criză, copilul încercând să se îndepărteze de sursa stresoare instinctiv de sau poate duce la blocarea copilului. Altfel cunoscut ca răspuns la luptă, fugă sau îngheț. Acesta este modul creierului de a face față excesului de informații pe care nu le poate procesa.

Suprasolicitarea poate îmbrăca diverse forme în funcție de natura stimulului: vizual- ce vede;  auditiv-ce aude; olfactiv-ce miroase; senzorial-ce atinge; gustativ-ce gustă, persoana respectivă.

De exemplu:

PROCESAREA VIZUALĂ ÎN AUTISM

Persoanele din spectrul autismului caută sau evite deseori stimularea vizuală intensă. Procesarea vizuală atipică a fost documentată pe scară largă la persoanele cu TSA, cu modificări ale funcțiilor perceptive de bază, inclusiv sensibilitatea la contrast, detectarea limitelor, dimensiunea câmpului vizual și percepția culorii. Comportamental, unele diferențe se manifestă ca abilități de percepție îmbunătățite în TSA, în special în sarcinile de căutare vizuală de nivel scăzut; dimpotrivă, acestea pot perturba procesarea eficientă în medii vizuale rapide și complexe. Diferențele de vedere au apărut, de asemenea, ca unul dintre primii markeri stabili ai TSA  la copiii de 7 luni, distingând în mod fiabil copiii diagnosticați ulterior cu TSA . Aceste diferențe pot juca un rol în deficiențele sociale în TSA, deoarece percepția indicilor sociali conduce la modele de atenție vizuală și, prin urmare, este crucială în dezvoltarea socială și interacțiunile interpersonale. Atenția preferențială a copiilor la ochi și fețe reflectă modul în care înțelegerea socială timpurie se bazează pe observație. Frecvența privirilor laterale și hipo-receptivitatea vizuală prezic abilități sociale mai slabe și o simptomă generală mai mare a TSA.  Despre relevanța vederii în funcțiile sociale importante studiate pe scară largă în autism (privirea ochiului, procesarea feței și mișcarea biologică) și impactul asupra dezvoltării anomaliilor procesării vizuale timpurii .

Modalități de manifestare a suprasolicitării senzoriale:

     1.Crizele de suprasolicitare

Crizele de supra solicitare senzorială pot arăta ca niște crize  tantrum, dar nu sunt la fel pentru că nu au aceeași sursă stresoare. De regulă crizele de tantrum sunt legate de sfera motivațională, de insatisfacerea unor dorințe ale copilului/persoanei în timp ce crizele de suprasolicitare senzorială apar când copilul/persoana  nu mai poate controla suprasolicitarea senzorială la nivelul unui simt sau a mai multor simțuri deodată. Aceste crize  apar de obicei deoarece copilul nu poate procesa multitudinea de stimuli care l-au incadat în cascadă. După un asemenea moment de suprasolicitate și pierderea temporară a controlului  copilul poate avea o stare de oboseală cronica, ușor apatic semn al epuizării.  Comportamentele vor varia de la un copil la altul. Unii copii sunt foarte verbali, alții plâng și alții devin mai agresivi, alții pot îngheța într-o situație pur si simplu ca paralizați, inerți.

    2. Fuga (zborul)

Fuga sau zborul cum mai este numita este îndepărtarea sau zborul este un răspuns involuntar al peroanei la incapacitatea de gestionare senzorială. Deci, atunci când individul este supraîncărcat sensorial, va  încerca să scape de informațiile senzoriale care cauzează supraîncărcarea senzorială, adică de sursa stresoare(sunte, lumini etc) prin fuga necontrolată, ceea ce în cazul copiilor cu autism poate deveni unfactor de risc social putându-și  pune în pericol viața de exemplu.  De asemenea, pot încerca să se ascundă dacă nu pot ieși fizic din încăpere alergând brusc.

   3. Oprire (îngheț)

Oprirea din cauza supraîncărcării senzoriale înseamnă de obicei că individul tace și doar încetează să proceseze informații. De obicei, persoana nu va mai răspunde. Uneori pot avea mișcări cum ar fi balansarea sau legănarea iar aceste comportamente îl va înscrie în zona manifestărilor inadecvate și va ieși negativ în evidență la școală sau oriunde în societate cu scăderea randamentului în activități și a ratei de  incluziune socială. De obicei, ei folosesc aceste mișcări pentru a încerca să se calmeze, ca un mecanism compensatoriu al suprasolicitării. Imaginați-vă că sunteți într-un carusel și cineva vă povestește despre animalul preferat, cât de mult vă puteți concentra pe ce spune partenerul de dialog? Nu-i așa că simțiți nevoia să strngeți ochii sau să țipați? Este exact ce simte un copil special care suferă de suprasolicitare senzorială doar că el poate avea deficit pe toate ariile senzoriale: văz, auz, miros, pipăit și să-l inunde ăn acelați timp făcându-i viața un calvar. Uneori aceste moente de suprasolicitare senzorială pot interveni în timpul lecției la școală, când se repetă în cor un subiect, sau când un copil scapă un obiect, rechizite școlare pe pardoseală, sau un alt coleg bate cu picioarele ușor tropăind. Toate aceste informații senzoriale pentru un copil are suferă de hipersesibilitate senzorială asociată unui alt diagnostic(vezi autimu, Down) sunt de neprocesat și îl destabilizează emoțional manifestându-se comporamental în dicerse forme: criză, retragere, fugă, toate aceste forme de manifestare îl vor face să rateze actul educațional și integrarea scolară. Este nevoie de intervenție terapeutică specifică și apoi gradual copilul să învețe să gestionaze informația iar  pe măsură ce elevul se internalizează și, prin urmare, nu „provoacă perturbări” la clasă va reuși să se integreze. Din păcate, nici în acest moment nu poate avea o dublă procesare, cea senzorială și cea informațională si deci nu poate învăța, timpul respectiv fiind ratat educațional vorbind.

Posibile  semne de supraîncărcare senzorială

Semnele supraîncărcării senzoriale diferă de la persoană la persoană în funcție de diagnostic asociat și de gradul de afectare.

Printre cele mai frecvente manifestări care pot fi indicatori ai suprasolicitării senzoriale putem aminti:

Fragment din carte în lucru:

FERESTRE CĂTRE AUTISM    Psiholog Sanda GLIGU

PS. Din motive tehnice le editurii cartea programată să apară în luna decembrie 2020 va apărea în luna MARTIE 2021.

Vă vom ține la curent pe canalele noastre!

Accesați linkul de mai jos și veți trăi câteva clipe în mintea unui copil cu deficiențe de integrare senzorială, respectiv suprasolicitare senzorială.

 

#desensibilizaresenzorială #deficitsenzorial #autismsimțuri #procesareasenzorialăînautism #autism #centruautism #terapiesenzorială

 

 

Citeste mai mult

5 SEMNE CARE ARATĂ CĂ UN COPIL ARE NEVOIE DE TERAPIE LOGOPEDICĂ

Cum știu că am nevoie de logoped pentru copilul meu?
Ești îngrijorat  întrucât copilul tău ar putea avea probleme în comunicare? Poate că nu folosește limbajul ca formă de comunicare sau nu folosește atât de multe cuvinte pe care le simți că ar trebui să le folosească la vârsta lui, sau poate alți copii nu îl înțeleg adesea ce încearcă să comunice. Dacă observați semne ca acestea, copilul dvs. ar putea avea o tulburare de vorbire sau de limbaj.
În rândul copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 17 ani cu su fără o tulburare de dezvoltare întâlnim adesea o tulburare de vorbire.
Problemele vorbirii și limbajului sunt diferite, dar adesea cele două se intersectează. Vorbirea implică exprimarea verbală și formarea de sunete și cuvinte, în timp ce limbajul cuprinde procesul mai larg de înțelegere a altor persoane și de a fi înțeles prin comunicare verbală și non-verbală. 
Un copil cu o problemă de vorbire poate avea dificultăți să scoată/emită  anumite sunete și să pronunțe cuvinte, în timp ce un copil cu o problemă de limbaj ar putea pronunța totul corect, dar poate avea probleme să formeze propoziții/fraze  pentru a exprima idei.
Este important pentru părinți să se educe atât despre vorbirea cât și despre dezvoltarea limbajului și să fie atenți la semnele unei probleme, în special în primii ani ai copilului lor. 
Iată câteva lucruri de care trebuie să aveți grijă, ceea ce ar putea indica faptul că copilul dvs. are probleme cu dobândirea vorbirii și / sau a limbajului
1. Nu emite sunete, silabe până  la vârsta de 4-7 luni(ba-ba; ma-ma; la, la; ta-ta; brrr etc sau nu emite suete separate, a, e, i, m, b etc)).  Un bebeluș care pare ciudat de liniștit și care nu experimentează sunetele prin balbotare ar putea arăta semne ale unei tulburări de limbaj .     
 2. Lipsa gesticulării. Dacă copilul dvs. nu se exprimă făcând gesturi precum arătarea și fluturarea (sau face foarte puține gesturi) la vârsta de 7-12 luni, aceasta ar putea fi un alt indiciu al unei posibile tulburări de limbaj
3. Probleme cu înțelegerea solicitării verbale. Copiii cu vârste cuprinse între 12 și 24 de luni ar trebui să fie capabili să înțeleagă solicitări simple.   Dacă fiul sau fiica dvs. nu par să înțeleagă instrucțiunile dvs., el sau ea ar putea avea o problemă de dezvoltare a limbajului.
4. Nu comunică cu  propoziții. În jurul vârstei de 1,5 și 2 ani, copiii ar trebui să înceapă să asocieze  cuvinte pentru a forma propoziții. Dacă copilul tău se  chinuie  să facă propoziții, acesta ar putea fi un motiv bun pentru a o evaluare  pentru a vedea dacă nu este o  tulburare de limbaj. 
5. Probleme cu anumite sunete. Copiii cu tulburări de vorbire ar putea avea probleme de pronunție  sunete p, b, m, h și w în cuvinte, de cele mai multe ori, de la 1 la 2 ani și / sau probleme care pronunță k, g, f, t, d și n din 2 – 3 ani.
Comunicarea lor ar putea părea, în general neclară și greu de înțeles când au vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani, de regulă doar cei din mediul familial le recunosc cuvintele pentru că ele nu sunt pronunțate corect/ inteligibil.
Dacă copilul dumneavoastră arată oricare dintre aceste semne sau pare să aibă alte probleme de vorbire și / sau limbă, cel mai bine este să solicitați ajutor cât mai curând posibil. La micuți pași, logopedii noștri pediatrici  pot ajuta copiii de toate vârstele cu diverse tulburări de vorbire și limbaj – inclusiv articulația, fluența și tulburările de limbaj, precum și provocări generale de comunicare. 
Psiholog Logoped Sanda Gligu
Oferim cel mai înalt nivel de servicii de terapie logopedică individualizate pentru a ajuta pacienții noștri să-și îmbunătățească comunicarea cu ajutorul limbajului verbal. 
Dacă doriți să aflați mai multe, luați  legătura cu noi astăzi prin apel la 0723361199 
sau email office@autismartaadhd.ro
#logoped #evaluarelogopedică #terapielogopedica #limbaj #tulburarelimbaj #logopediespecială #logopedautism
Citeste mai mult

INTELIGENȚA INTERPERSONALĂ ÎN AUTISM

Copii cu autism au ca și caracteristică comună deficiența relaționării sociale adică au un scor scăzut la Inteligența Interpersonală.
CE ESTE INTELIGENȚA INTERPERSONALĂ?
Este capacitatea unei persoane de a relaționa cu ceilalți. de a-i înțelege, de a le înțelege sentimentele, așteptările.
Este deasemeni și capacitatea de a-ți găsi un loc ăntr-un grup, de a putea fi parte dintr-o echipă înțelegând rolul tău și al celorlalți ci corelația dintre cele două, de a ști să te bazezi pe calitățile, abilitățile celorlalți. Acest lucru ajută oamenii să trăiască în deplină armoie cu ceilalți. O inteligență interpersonală normală face ca persoanele să aibă îngrijorări pentru partenerii lor, să-i asculte, să-i respecte, săle vină în ajutor, să renunțe uneori în favoarea lor, să încerce să se ridice la nivelul așteptărilor pentru a nu dezamăgi sau să ști care îți este locul ăn grup și când să intervii ca să nu rănești, destabilizezi.
Ei bine, subdezvoltarea acestui tip de inteligență face ca persoana să nu se poată integra social, să inregistreze permanent reproșuri si renunțări ale partenerilor de joaca sau altă activitate. Toți părinții copiilor cu autis observă acest lucru foarte devreme și cred că simpla introducere a unui copil cu autism într-un grup va rezolva lipsa interacțiunii. Este bine de știut că pentru o bună reușită a integrării sociale copilul trebuie integrat când are un minim de cunoștinte ce țin de inteligența interpersonală achiziționate. Dacă îl vom introduce în gru nepregătit riscăm să-i facem mai mult rău decât ii face izolarea si anume: să fie etichetat, să fie marginalizat, să-i provocăm crize de plâns sau violență/autoviolență. Dacă un copil nu aajuns la nivelul de a înțelege că este important să aștepte, că urmează după X copil rândul lui, că va trebui să-i dea jucăria partenerului de joc dacă o vrea pe a lui; că atunci când colegul lui plânge el trebuie să-i vină în ajutor nu să râdă sau să râmână indiferent(și situațiile pot continua…)atunci înseamnă că nu este pregătit de relaționare, că inteligența lui interpersonală este incă slabă și riscăm să înregistrăm un eșec care poate să-l marcheze și pe el dar mai ales pe noi ca părinți. Ce trebuie să fac înainte de a face primii pași către socializare, un minim de procese trebuiesc imbunătățite.
Psih  Sanda  GLIGU
 
#inteligențainterpersonală #relaționareautism #socializareautism #prieteniiautism
Citeste mai mult

Incluziunea socială în AUTISM

Foarte des părinții copiilor cu autism primesc post diagnostic  autism recomandarea de la medici să introducă  copilul în comunitate școlară, socială pentru că acest lucru îl va ajuta. Când și cum este recomandat să facem acest lucru, este de bun augur oricând, are beneficii această activitate indiferent de momentul recuperării sunt întrebări la care acest articol încearcă să emită  răspunsuri.

Prin definiție, copiii cu TSA au dificultăți în relaționarea socială la toate vârstele și nivelurile de funcționare, inclusiv eșecuri în comunicarea eficientă chiar dacă au dobândit limbajul verbal funcțional. Împărtășirea plăcerii și interesului cu ceilalți , reciprocitatea emoțională  sunt deasemeni deficiențe care persistă pe parcursul vieții dar  ele pot fi îmbunătățite dacă tehnicile și moemntee de inetrvenție sunt bine alese.

 

 

Având în vedere aceste provocări sociale specifice, mulți părinți ai copiilor cu TSA susțin  integrarea rapidă a copiilor în învățământul de masă încă din  primele momente ale recomandării, în învățământul preșcolar,  pentru a îmbunătăți funcționarea socială a copiilor, precum și expunerea lor la programa școlară tradițională.  

Beneficiile relațiilor sociale  asupra copiilor  în curs de dezvoltare sunt foaret sutudiate si recunoscute în unanimitate de specialiști. A avea prieteni s-a dovedit a fi asociat cu abilități pro-sociale  dar  ajută și creșterea performanțelor academice, reducerea abandonului școlar și riscul redus de probleme de adaptare ulterioare.  S-a demonstrat, de asemenea, că interacțiunile sociale crescute între copii îmbunătățesc atât comportamentul de joc social, cât și abilitățile lingvistice.

Rapoartele timpurii despre sălile incluzive au fost încurajatoare, arătând că copiii cu TSA care sunt incluși în sălile de clasă tipice prezintă îmbunătățiri în inițierile lor sociale și capacitatea de generalizare a abilităților  sociale,  învățate, în context școalar. În sălile de clasă incluzive, colegii tipici pot fi modele sociale, încurajând menținerea și generalizarea abilităților sociale care adesea nu sunt realizate atunci când se utilizează un model de rol între terapeut /părinte și copil într-o intervenție clasică.

Eficacitatea incluziunii sigure asupra dezvoltării sociale a copiilor cu TSA nu este pe deplin clară dar un lucru este exprimat unanim: cât timp copilul nu are achiziționat un minim de elmenete din mediul înconjurător , el nu va înțelege ce fac, de ce fac, când fac copii diverse activități și în cel mai fericit caz va imita mecanic dar nu va fi parte din grup.  Unii părinți declară că experiența incluzivă a copilului lor este caracterizată de acceptarea colegilor și chiar pare că se conturează  forma unor prietenii semnificative cu colegii lor fără dizabiliti. Cu toate acestea, alte studii au arătat că incluziunea este insuficientă pentru a integra cu adevărat copiii cu TSA în rețelele sociale ale colegilor lor tipici  și anumite schimbări comportamentale imitate mecanic pot fi chiar în detrimentul socializării în alte medii . În special pentru copiii mai mari și adolescenți, incluziunea sigură nu prezice prezența unei relații sociale reciproce.

Reciprocitatea socială din păcate nu este cultivată în familie unde ar trebui să se facă primii pași. Părinții din dorința de a ajuta copilul fac adesea greșeli care vor face un real deserviciu copilului pe viitor întrucât mediul școlar, social , nu va tolera indiferența, neimplicarea colegului lor special și îl vor exclude repede. Dincolo de reciprocipatea contactului vizual deficitar din diagnostic, părinții este important să cultive gestul social reciproc: te aștept/ mă aștepți, te chemi când am nevoie/vii, împart cu tine ce-mi place/împarți cu mine ce-ți place, te ajut/ mă ajuți, mă ignori, îmi ignori nevoile/dorințele/primesți în consecință acelați lucru(nu primești ce e mai bine pentru că te iubesc și ești al meu pentru că atunci copilul va înțelege că aceasta este regula vieții și nu va face diferența într-un grup, asta catalogându-l ca egoist și alimentându-i excluziunea socială) etc.  Chiar dacă nu este simplu,  este extrem de important ca aceste lucruri să fie achizitionate în familie și în programul terapeutic înainte de a include copilul într-un grup tipic. Îl va salva de crize de furie, agresivitate sau excluzine socială. Cu toate acestea, nu este clar dacă diferențele observate între diverși copii  sunt rezultatul nivelului de implicare socială a copiilor sau un artefact al practicilor de măsurare a capacității de relaționare. Rapoartele părinților și ale profesorilor sunt indirecte, deoarece pot să nu fie la curent cu activitățile și asociațiile copiilor de la școală (în special timpul de recreație, interacțiunea pe tipuri de jocuri de socializare, pasiuni  precum și trăirile emoționale neexprimate sau neînțelese în diverse contexte sociale etc).

De foarte multe ori se spune despre copii cu TSA  că nu sunt interesați de socializare, că sunt total interiorizați. La unii copii aflati în spectru acest fapt poate fi valabil dar există și copii cu TSA  care prezintă o dorință de apropiere, de prietenie, dar chiar și aceștia au un risc crescut de inadapare , au mari probleme sociale în mediile obișnuite de clasă. De exemplu nu știu să facă diferențe de nuanțe contextuale: când un copil intenționează să se așeze pe un scaun și uitând  ceva s-a întors la bancă să ia acel ceva  iar la revenire găsește locul ocupat de copilul cu TSA și se supără întorcându-i acestuia spatele este o situație clasică pentru clasă. Ei bine în această situație copilul cu TSA, datorită lipsei abilității de interpunere,  nu înțelege nimic din gestul colegului și din păcate adesea poate rămâne acolo așteptând ca acel coleg să se întoarcă sau ulterior chiar el să-l întrebe de ce nu s-a întors. Aceste inadvertențe relaționale fac ca acești copii cu autism, chiar  cei cu  funcționare ridicată,    fie  mai des neglijați și respinși decât alți colegi tipici de  clasă și să aibă mai puține relații de prietenie, o calitate a prieteniei mai slabă cu prietenii lor și mai multă singurătate la școală în comparație cu colegii lor tipici. Acești copii nu inițiază interacțiuni frecvent cu colegii iar de multe ori  când o fac sunt invazivi, sufocanți atât fizic cât și psihic/ verbal,   cu colegii lor iar acestea sunt comportamente non-sociale și îi plasează tot în zona deficitelor relationare. În plus, copiii cu TSA s-au dovedit a fi mai puțin acceptați de colegi și sunt priviți ca membri mai puțin centrali ai structurii sociale a clasei lor în comparație cu colegii de clasă tipici. Și masura timpului, tonului, distanței de intimitate sunt deasemni factori pe care copilul special nu-i ia în calcul și dacă nu sunt cultivați în grupuri de socializare controlate nu vor ști să-i folosească  făcându-și astfel un deserviciu în incluziune.

Relaționarea socială a copiilor cu TSA poate fi structurată pe  patru niveluri de „centralitate a rețelei sociale” care sunt posibile, variind de la izolat la nuclear :

0 = izolat, 1 = periferic, 2 = secundar și 3 = nuclear.

  1. Statutul izolat se referă la copiii fără nicio legătură cu colegii din clasă
  2. Statutul periferic se referă la acei elevi care au doar conexiuni slabe cu unul sau doi colegi
  3. Statutul secundar îi descrie pe acei copii care sunt implicați în rețeaua socială a clasei, dar nu pe cei mai nominalizați elevi din clasă
  4. Statutul nuclear reprezintă acei elevi care sunt cel mai des nominalizați de colegi ca având prieteni. 

Copii cu TSA se pot găsi total sau parțial într-o formă de relaționare sau chiar combinat în funcție de persoană, loc sau context.

Copiii cu TSA au fost, de asemenea, interacțini sporadice într-un număr semnificativ mai mic decât colegii de clasă tipici în aproape toate contextele de implicare socială. Măsurătorile științifice îi plasează pe aceștia permanent pe ultimile locuri la toate tipurile de inetracțiune socială și campioni din păcate doar la a fi respinși de colegii de clasă. Acest lucru nu înseamnă că asta se întâmplă doar din vina colegilor care nu-i acceptă. Este nevoie de o intrvenție de comunicare specifică cu grupul incluziv, copii să fie pregătiți să-l înțeleagă și sprijine ce copilul cu TSA dar chiar si așa vor exista momente în care copii tipici vor fi poate grăbiți, obosiți sau plictisiți și nu vor mai avea chef sau resurse suplimentare cu care să suporte, sprijine inadaptabilitatea colegului lor special.

Programele de recuperare ale copiilor cu autism se centrează în principal pe latura achizitiilor cognitice ignorând sau accesțnd slab latura interacțiunii sociale si a celei emoționale ori o incluziune de succes nu se poate face fără aceste două arii dezvoltate.

În ată ordine de idei copiii cu TSA au în general în mod semnificativ mai puține relații reciprocitate pe tot parcursul școlar dacă ne raportăm la colegii lor cu dezvolatre tipică. Evoluția relațiilor de colegialitate/prietenie  de-a lungul timpului este negativă, copiii înregistrează o curbă de progres în preșcolar, apoi anual există modificări pozitve pe perioada învățământului primar dar din gimnaziu curba de relaționare si reciprocitate socială descrește ajungând din păcate cel mai des ca la vârsta adultă să-și alimenteze din nou dorința de izolare.  Având în vedere aceste diferențe de relaționare în timp, se pare că implicarea socială a copiilor cu autism atinge apogeul în anii de școală primară.  Acest fapt nu are neaparat legătură cu copilul cu autism ci mai degrabă de reacția mediului la prezența comportamentelor lui atipice în grup. O explicație pentru diferențele observate în implicarea socială a copiilor cu TSA între grupurile de clasă este în jocurile jucate pe terenul de joacă unde copii speciali nu înțeleg regulile, nu citesc limbajul corpului adesea folosit de colegi in cadrul jocului ca formă de comunicare(un copil face cu ochiul în dreapta lui poate fi receptat de către alt copil tipic ca un mesaj: ai grijă că e acesta lângă mine nu-mi da mie mingea dar pe copil cu autism este posibil să-l distreze sau să răspundă și el cu a face cu ochiul și să arunce chiar în direcția nedorită).  Apoi, copiii mici sunt mai dispuși să-și ajute colegul special, sunt mai toleranți si izbucnirile lor sunt de scurtă durată iar atunci când un copil special îl deranjează se poate supăra dar fără a-i purta ranchiună ulterior colegului atipic și chiar îl va rechema mai târziu la joacă spunându-i că l-a iertat. Ei bine, cu cât copii avansează în vârstă cu atât aceste calități se vor estompa până la a dispărea si uneori chiar din motive obiective(recreatia are doar 10 minute si daca pierde 5 minute explicandu-i suplimentar copilului cu autism regulile poate pierde momente distractive cu ceilalți copii). Jocurile de grup au și ele o curbă de evoluție în ce privește timpul alocat dar și complexitatea lor, cu cât copii cresc cu atât jocurile devin mai sofisticate, cu un număr posibil mai mare de parteneri de joc,  fiecare cu rolul lui și mai apare si elementul de gest de sportivitate(să știi cțnd și cât să cedezi în favorea partenerului de joc) iar copilului special îi paote fi extrem de dificil să coopereze corect fără a deranja sau de ce neu unerori chair a strica jocul.  Jocul solitar întâlnit la copii speciali ca parte a simptomatologiei este asociat în evoluție cu respingerea  de către colegi.  Cu cât copiul se recuperează cognitiv, cu atât începe să înțeleagă că este respins iar mai apoi datorită repetării acestui fapt  tinde să se autoizoleze ulterior. Jocurile cooperative care pot fi jucate într-un mod paralel sau solitar în clasele timpurii sunt înlocuite cu cele competitive în clasele ulterioare iar copilul special nu le poate face fața pentru că nu înțelege complexitatea gesturilor sociale. Un alt  element dezavantajos în evoluția incluziunii sociale îl constitue slaba coordonare motorie, majoritatea copiilor cu TSA  au dificultăți în înțelegerea jocurilor, în special cu reguli complexe sau cu regulii care trebuiesc adaptate contextual(exemplu: dacă îți cer mingea și până să mi-o arunci sunt  în apropierea partenerului  ar trebui să nu mi-o mai arunci ci să cauți un alt partener de grupă dar copilul cu autism aruncă ne anticipțnd aceste schimbări). Acest lucru pune copiii cu TSA într-un dezavantaj semnificativ față de colegii lor, deoarece copiii devin din ce în ce mai competitivi în clasele ulterioare. În special pentru băieți(care sunt reprezentați în mod disproporționat cu o rată mai mare în cadrul TSA), în anii de școală elementară de mai târziu, sportul reprezintă o sursă considerabilă de identitate de grup. Mulți băieți care se dezvoltă în mod obișnuit, atunci când completează chestionarul de pe rețeaua socială, enumerează copiii în funcție de cine a jucat mai bine jocul din curte (de exemplu, grupul de baschet etc.) și nefiind parte a unuia dintre aceste grupuri, poate lăsa copiii cu TSA la periferie și crește astfel tendința de izolare.

În general studiile sunt făcute și raportate la grupuri de copii din clase incluzive , dar adesea părinții sunt puși în situația de a schimba  clasa sau școala copilului special pe parcursul evoluției,  din diverse motive personale, administrative iar acest fapt, schimbarea poate fi dăunătoare copilului cu TSA,  întrucât el este rezistent la schimbare, are nevoie de multa expectativă față de noul colectiv, mai apoi de căutarea de repere de relaționare, armonizarea  cu grupul iar asta poate dura ani, ani care pot fi pierduți în detrimentul evoluției relaționare. Deși includerea sigură poate fi suficientă pentru a integra unii copii cu TSA în structura socială a sălilor de clasă în anii de școală elementară mai mică și medie, un lucru rămâne cert, este necesară asistența clasei, a pregătirea specifică a cadrelor didactice, să-i înțeleagă limitele și să armonizeze grupul și pe nivelul potențialului lui. Doar acestea pot ajuta la o incluziune reală si eficientă pe termn lung.

Cerințele în schimbare atât în abilitățile cognitive, cât și în cele fizice, cu jocuri competitive emergente și în evoluție, lasă copiii cu TSA semnificativ mai puțin incluși în grupuri comparativ cu  colegii lor de clasă.

Accentul trebuie pus pe aromnizarea programului de recuperare terapeutică cu generalizarea contextuală și primii pași mișcați timpuriu în familie sub coordonarea specialistului. Nu vom putea niciodată defini toate contextele cu care copilul cu autism se poate întâlni în grup la un moment dat dar, dacă va fi învățat în programe academice constante și consecvente cum să facă anumitor  conexiuni între situații, cum să întrebe suplimentar fără să deranjeze, cum să se retragă în așteptarea unui reper de la colegul de grupă fără să deranjeze,  atunci , la un moment dat copilul va automatiza interiorizând aceste comporamente și în exterior nu va mai părea un inadaptat iar asta îi va crește rata de incluziune cu succes și starea de mibe în consecință.

Fragmet din carte in lucre:

FERESTRE CĂTRE AUTISM   Psih Sanda GLIGU

 

#socializareautism #autism #grupautism #incluziunesoaiclăautism #incluziunescolarăcopiispeciali #socialinvolvementautisticchildren

Citeste mai mult

HIPERLEXIA                           HIPERLEXIA ÎN AUTISM sau
De ce este fascinat de mărci de mașini, cifre și litere copilul meu?
Foarte des părinții copiilor cu autism în cabinetul psihologic la interviul de evaluare relatează oarecum speriați despre copilul lor cu autism, faptul că au observat încă de la 18, 24 de luni acesta este fascinat de mărci de mașini, cifre, litere, recunoaste mărcile de mașini, asează cifrele în ordine sau alfabetul desi este absent, este în pampers, nu răspunde la nume, nu imită și pare adesea că nu-i observă. Acest lucru este posibil si este de multe ori tulburare comorbidă.
A auzi un copil citind cu voce tare o carte colegilor săi preșcolari este o experiență care ne poate bulversa sau, a vedea un copil de 18 luni citind cu voce tare numele tuturor medicamentelor în timp ce trece pe lângă ele sau mama le așeaza frumos în coșul de cumpărături, poate să ne atragă atenția. Imaginați-vă că un băiat sau o fetiță de 2 ani repetă dialogul filmului perfect din memorie de exemplu sau cum aceeasi copii trec pe lângă mașinile parcate si rostesc în dreptul fiecăei mărci numele acesteia. Toate acestea pot părea destul de senzaționale dar dacă ești părinte de copil hiperlexic nu vei fi foarte întrucât știi că îi va fi greu să fie înțeles de copiii de aceesi vârstă sau să-ți facă prieteni si uneori și tie ca părinte îți va fi greu să-l înțelegi sau ajuți.
Aceste lucruri se întâmplă cu copiii care citesc devreme, această tulburare fiind cunoscută și sub numele de hiperlexie.
CE ESTE HIPERLEXIA?

Hiperlexia este atunci când un copil poate citi la niveluri mult peste cele așteptate pentru vârsta sa. „Hyper” înseamnă mai bine decât, în timp ce „lexia” înseamnă lectură sau limbaj. Un copil cu hiperlexie s-ar putea să-și dea seama cum să decodeze sau să spună  cuvinte foarte repede, dar nu înțelege sau nu înțelege cea mai mare parte din ceea ce citește.

EXISTĂ 3 TIPURI DE HIPERLEXIE:
1. Hiperlexia I, deși este relativ rară, este diagnosticată atunci când copiii obișnuiți (neurotipici – termenul obișnuit în zilele noastre) citesc pur și simplu devreme. Când intră în grădiniță, este posibil să citească la un nivel de clasă a șaptea.
2. Hiperlexia II este atunci când copiii din spectrul autist sunt hiperlexici.
Aceștia nu sunt fascinanți ci obsedați de litere și cifre, aranjându-le la nesfârșit, luând tablete magnetice în pat în loc de păpuși, mașiuțe sau alte jucării. Aceștia pot fi de asemenea, obsedați de memorarea numerelor de înmatriculare, a zilelor de naștere, a sistemului solar sau a indicațiilor de călătorie de tip GPS. Acești copii prezintă desigur și alte semne de autism, cum ar fi retragerea și izolarea, lipsa sau evitarea contactului vizual și pot fi deranjați când cei din jur le oferă afecțiune. Sunt adesea excesiv de sensibili la sunete sau alte forme de supraîncărcare senzorială, și da, ei citesc devreme; cu mult înainte de momentul dezvoltării clasice, tipice.
Hiperlexia III apare atunci când copiii citesc mai devreme ca mai sus și, pentru o perioadă de timp, au simptome „asemănătoare autismului” care, spre deosebire de copiii din spectru, se estompează în timp și dispar. Au adesea o memorie impresionantă pentru muzică sau filme. În timp ce înțelegerea citirii este destul de remarcabilă, limbajul verbal poate fi întârziat pentru o perioadă de timp. Spre deosebire de copiii din spectru autist ei au contact vizual bun, aceștia caută și dau afecțiune și socializează deși preferă în special adulții.
În trecut, a existat tendința de a clasifica toți copiii cu hiperlexie ca fiind în spectrul autismului. Așa cum s-a văzut mai sus, nu mai este cazul, iar punerea diagnosticului corect are multe implicații diferite de tratament, intervenție și rezultat.
Hiperlexia este puternic legată de autism, o analiză clinică a concluzionat că aproape 84 la sută dintre copiii cu hiperlexie se află în spectrul autismului. Pe de altă parte, se estimează că doar aproximativ 6 până la 14% dintre copiii cu autism au hiperlexie.
Majoritatea copiilor cu hiperlexie vor prezenta abilități puternice de citire înainte de vârsta de 5 ani, când au aproximativ 2 – 4 ani. Unii copii cu această afecțiune încep să citească la vârsta de 18 luni!
SEMNE HIPERLEXIE
Există patru caracteristici principale pe care majoritatea copiilor cu hiperlexie le vor avea. Dacă copilul dvs. nu are acestea, s-ar putea să nu fie hiperlexice.
Semne prezente in Hiperlexie
1. În ciuda faptului că pot citi bine, copiii hiperlexici vor prezenta semne ale unei tulburări de dezvoltare, cum ar fi incapacitatea de a vorbi sau de a comunica ca alți copii de vârsta lor. De asemenea, pot prezenta probleme de comportament.
2. O abilitate mare de a citi dar un grad de înțelegere mai mic. Copiii cu hiperlexie au abilități de citit foarte mari, dar abilitățile normale de înțelegere și învățare sunt mai slabe. S-ar putea să fie atrași de alte sarcini, cum ar fi să creeze puzzle-uri complexe și să găsească jucării și jocuri mai complicate.
3. Abilitatea de a învăța rapid. Vor învăța să citească rapid fără prea multe eforturi și uneori chiar vor învăța singuri cum să citească. Un copil ar putea face acest lucru repetând cuvinte pe care le vede sau le aude iar și iar.
4. Afinitate foarte mare pentru cărți. Copiilor cu hiperlexie le vor plăcea mai mult cărțile și alte materiale de citit decât să se joace cu alte jucării și jocuri. S-ar putea chiar să se joace cu degetele prin aer rostind cuvintele cu voce tare. Pe lângă faptul că sunt fascinați de cuvinte și litere, unor copii le plac și numerele.
În concluzie spre deosebire de un copil care este un cititor talentat, un copil cu hiperlexie va avea abilități de comunicare sau vorbire care sunt sub nivelul de vârstă. Unii copii au chiar hiperlexie în mai multe limbi, dar au abilități de comunicare sub medie, adică pot vorbi în mai multe limbi pe care le-au învățat singur, dar nu poate comunica la fel de ușor și complex cu ajutorul limbii native.
În trecut acești copii erau cu toții încadrați la autism, acum așa cum am enumerat mai sus ei sunt evaluați si recuperați separat acolo unde aceast diagnostic nu apare ca și comorbiditate în autism.
Dacă ești părinte după ce vei fi citit aceste rânduri ai mai făcut un pas spre a înțelege complexitatea comportamentală a propriului copil cu autism! Nu există remedii medicamentoase pentru această tulburare, tratamentul terapeutic specializat poate aduce îmbunătățiri majore în viața copilului așa cum se întâmplă și în cazul copiilor cu Asperger.
Fragment din carte in lucru:
FERESTRE CĂTRE AUTISM Psih Sanda Gligu
Capitol: Comorbiditățile autismului
Citeste mai mult

Sindromul Down la copii

Nu cred că există cineva care să nu fi întâlnit măcar în treacăt o persoană cu sindrom Down. Tăcuți sau nu, le vedem adesea alături de cei dragi, pentru care ei nu sunt Down, ci sunt fiica, fiul, fratele sau sora. Ca parte a societății am putea norocoși cum suntem, cu sătătatea integră fără să fi făcut nimic mai mult decât ei ca să merităm așa o diferență, trecem adesea pe lângă ei si nu numai că nu le venim în ajutor, ba chiar printr-o simplă privire îi putem umili, jigni. Să acceptăm diversitatea este o obligație pe care o cerem altora adesea ca acceptare pur si simplu sub sitagma: ,,Ce vrei, așa sunt eu?!,,. Ei bine, când treci pe lângă o persoană cu Down nu uita să-și amintești asta si să zâmbești, i-ai face un mare cadou!

 

Ce este sindromul Down?

Sindromul Down este o afecțiune în care un copil se naște cu o copie suplimentară a celui de-al 21-lea cromozom – de unde și celălalt nume al său, trisomia 21. Acest lucru provoacă întârzieri și dizabilități de dezvoltare fizică și mentală.
Multe dintre dizabilitățile specifice sindromului Down sunt pe tot parcursul vieții și, de asemenea, pot scurta speranța de viață. Cu toate acestea, persoanele cu sindrom Down pot duce o viață normală. Progresele medicale recente, precum și sprijinul cultural și instituțional pentru persoanele cu sindrom Down și familiile lor, oferă multe oportunități pentru a ajuta la depășirea provocărilor acestei afecțiuni.
Ce cauzează sindromul Down?
În toate cazurile de reproducere, ambii părinți își transmit genele copiilor lor. Aceste gene sunt transportate în cromozomi. Când celulele bebelușului se dezvoltă, fiecare celulă ar trebui să primească 23 de perechi de cromozomi, pentru un total de 46 de cromozomi. Jumătate din cromozomi provin de la mamă, iar jumătate sunt de la tată.
La copiii cu sindrom Down, unul dintre cromozomi nu se separă corect. Bebelușul se termină cu trei copii, sau o copie parțială suplimentară, a cromozomului 21, în loc de două. Acest cromozom suplimentar cauzează probleme pe măsură ce creierul și trăsăturile fizice se dezvoltă.
Potrivit NDSS , aproximativ 1 din 700 de bebeluși din Statele Unite se nasc cu sindrom Down.

Există mai multe tipuri de sindrom Down?
1. Trisomia 21 înseamnă că există o copie suplimentară a cromozomului 21 în fiecare celulă. Aceasta este cea mai comună formă de sindrom Down.
2. Mozaicismul apare atunci când un copil se naște cu un cromozom suplimentar în unele, dar nu în toate celulele lor. Persoanele cu sindrom Down mozaic tind să aibă mai puține simptome decât cele cu trisomie 21.
3. Translocare, În acest tip de sindrom Down, copiii au doar o parte suplimentară a cromozomului 21. Există 46 de cromozomi în total. Cu toate acestea, una dintre ele are atașată o bucată suplimentară de cromozom 21.

Cine poate avea un copil cu sindrom Down?
Anumiți părinți au șanse mai mari să nască un copil cu sindrom Down. Potrivit Centrelor pentru Boli și Prevenire, mamele cu vârsta de 35 de ani și peste sunt mai predispuse să aibă un copil cu sindrom Down decât mamele mai tinere. Probabilitatea crește cu cât mama este mai în vârstă.
Cercetările arată că și vârsta paternă are un efect. Unul din studii relevă că constatat că tații peste 40 de ani au șanse de două ori să aibă un copil cu sindrom Down.
Altă categorie de părinți care sunt mai predispuși să aibă un copil cu sindrom Down includ:persoane cu antecedente familiale de sindrom Down; oameni care poartă translocația genetică.
Este important să ne amintim că niciunul dintre acești factori nu înseamnă că veți avea cu siguranță un copil cu sindrom Down. Cu toate acestea, statistic și peste o populație numeroasă, acestea pot crește șansele pe care le aveți.

Care sunt simptomele sindromului Down?
Deși probabilitatea de a purta un copil cu sindrom Down poate fi estimată prin screening în timpul sarcinii, nu veți experimenta niciun simptom al purtării unui copil cu sindrom Down.
La naștere, bebelușii cu sindrom Down au de obicei anumite semne caracteristice, inclusiv:
trăsături faciale plate
capul și urechile mici
gât scurt
limba bombată
ochii user oblici
urechi de formă atipică
tonus muscular slab
Un copil cu sindrom Down se poate naște cu o dimensiune medie, dar se va dezvolta mai ai lent decât un copil fără afecțiune. Persoanele cu sindrom Down au, de obicei, un anumit grad de dizabilitate de dezvoltare, dar este adesea ușoară până la moderată.
Întârzierile în dezvoltarea mentală și socială în Down  înseamnă  că un copil poate avea:
-judecată slabă
-comportament impulsiv
-opoziționism și tulburări de atenție
-capacități de învățare lentă
Complicațiile medicale însoțesc adesea sindromul Down:
-malformații si disfuncții cardiace congenitale
-pierderea auzului
-viziune slabă
-probleme oftalmologice
-probleme de șold, cum ar fi luxații
-leucemie
-apnee (respirație întreruptă în timpul somnului)
tulburări ale gândirii și memoriei
-disfuncții tiroidale
-obezitate
-probleme dentare
-predispoziție la vârsta a treia spre Alzheimer
Persoanele cu sindrom Down sunt, de asemenea, mai predispuse la infecții: urinare, respiratorii sau ale pielii.
Depistarea sindromului Down se poate face prin investigații specifice în timpul sarcinii sau imediat după naștere.
Ce impact are sindromul Down asupra societății ?
Persoanele cu sindrom Down sunt din ce în ce mai integrate în societate și organizații comunitare însă în Romania ele încă așteaptă societatea să vină spre nevoile lor specifice. S-au făcut pași dar timizi, în general cu sprijinul centrelor ONG-urilor, implicarea socială si guvernaletală lipsind destul de mult pentru a avea o integrare reusită. Persoanele cu sindrom Down au grade diferite de întârzieri cognitive, de la foarte ușoare la severe. Datorită progreselor în tehnologia medicală, persoanele cu sindrom Down trăiesc mai mult decât oricând. În 1910, se aștepta ca copiii cu sindrom Down să supraviețuiască până la nouă ani. Odată cu descoperirea antibioticelor, vârsta medie de supraviețuire a crescut la 19 sau 20 de ani. Acum, odată cu progresele recente în tratamentul clinic, în special intervențiile chirurgicale de inimă corective, 80% dintre adulții cu sindrom Down ating vârsta de 60 de ani și mulți trăiesc chiar mai mult . Din ce în ce mai mulți oameni interacționează cu indivizii cu sindrom Down, crescând nevoia de educație publică pe scară largă și acceptare.
Tratarea sindromului Down
Nu există nici un remediu pentru sindromul Down, dar există o mare varietate de programe de sprijin și educație care pot ajuta atât persoanele cu această afecțiune, cât și familiile lor. Programele de recuperare este indicat să înceapă cu intervenții încă din copilăria timpurie. Cele mai recomandate si ferecvente programe de recuperare terapeutică sunt:
-Programe de dezvoltarea abilităților senzoriale
-Programe de dezvoltarea abilitaților sociale
-Programe de dezvoltarea autonomiei
-Programe de dezvoltare si coordonare motricăa
-Programe de stimulare cognitivă și de limabj.
Copiii cu sindrom Down prezintă adesea tulburări de învățare. Cu toate acestea, ei pot învăța dar mai încet decât ceilalți copii și cu tehnici adaptate.
Școala este o parte importantă a vieții unui copil cu sindrom Down, indiferent de capacitatea intelectuală. Școlarizarea permite o socializare valoroasă și îi ajută pe elevii cu sindrom Down să-și dezvolte abilități importante de viață dacă sunt ajutați de colegi si învățători.
Viața cu sindrom Down
Durata de viață a persoanelor cu sindrom Down s-a îmbunătățit foarte mult în ultimele decenii. Dacă în 1960 de exemplu speranța de viață a unei persoane cu sindrom Down era de 10 ani astăzi aceasta este de 60 de ani. Dacă crești un copil cu sindrom Down, vei avea nevoie de o relație strânsă cu profesioniștii din domeniul medical și de sănătate mintală care înțeleg provocările unice ale afecțiunii și pot fi pentru tine, părinte special o sursă de informații și ajutor. În plus față de preocupările mai mari – cum ar fi problemele cardiace și leucemia – persoanele cu sindrom Down ar putea avea nevoie să fie protejate de infecții frecvente, cum ar fi răcelile.
Oamenii cu sindrom Down duc o viață mai lungă și mai bogată acum mai mult ca oricând. Deși adesea se pot confrunta cu un set unic de provocări, pot depăși și aceste obstacole și pot prospera. Construirea unei rețele puternice de sprijin de profesioniști cu experiență și înțelegerea familiei și a prietenilor este crucială pentru succesul persoanelor cu sindrom Down și al familiilor lor.

Nu uita copilul nu este Down, este un copil cu sindrom Down si este unic, cald și iubitor.
El a venit în viața noastră ca o provocare a răbdării si iubirii necondiționate!

Nu uita să-i zâmbești!

Psih Sanda Gligu

www.autismartaadhd.ro

#sindromDown #terapiiDown #viațacuDown #iubescDown #scoalaDown #abititățideviațăDown #părintecopilDown #psihologDown

#logopedieDown #aboutDown #semneDown #tipuriDown

#terapiiDown

Citeste mai mult

TULBURĂRILE DE ÎNVĂȚARE și AUTISMUL

TULBURĂRILE DE ÎNVĂȚARE și AUTISMUL

Deseori apare în mintea părintelui cu un copil proaspăt înscris la școală și care nu poate citi, scrie, calcula sau povesti dacă este corect diagnosticul de autism ori dacă da, ce este de făcut când se spuprapun aceste probleme peste diagnosticul lui.
Tulburarea din spectrul autist (TSA) nu este o dizabilitate de învățare însă poate afecta învățarea – total sau în parte, deoarece autismul de regulă afectează abilitățile de limbaj atât de ascultare, cât și de exprimare. În concluzie una din provocările cu cre este asociat adesea autismul sunt tulburările de învățare.

 

 

Ce este ,,tulburarea de învățare,,?
Termenul de „ dizabilitate de învățare ” este un termen general care cuprinde o serie de diferite probleme legate de învățare – cel mai adesea cititul, scrisul, înțelegerea textelor, calculatul sau rezolvarea problemelor matematice. Tulburările de învățare sunt determinate de faptul că persoanele diagnosticate cu aceste tulburări nu pot face legături între diferite bucăți de informații primite și au dificultăți în a înțelege și organiza aceste informații pentru a avea imaginea completă. Autismul și dizabilitățile de învățare pot apărea împreună adesea , dar sunt diagnostice distincte. Ele pot fi, de asemenea, exclusive – adică puteți avea autism fără tulburări de învățare cum poți avea tulburări de învățare fără autism.

Care sunt simptomele tulburării spectrului autist?
TSA este o tulburare de neurodezvoltare care afectează modul în care oamenii procesează anumite tipuri de informații.
Principalele simptome sunt: dificultate cu interacțiunile sociale angajarea în comportamente repetitive sau ritualice
obsesii cu anumite subiecte de interes, întârzieri ale limbajului verbal și nonverbal, întârzieri psihice gobale.
Persoanele cu TSA pot împărtăși unele simptome în comun , cum ar fi dificultăți în interacțiunile sociale și comportamente repetitive. Dar, deoarece este o tulburare de spectru, aceste simptome pot varia de la ușoare la severe. Toate persoanele din spectru se manifestă diferit. Unii copii cu autism pot avea întârzieri de limbaj sau întârzieri intelectuale alții nu. Unele persoae cu autism pot avea IQ-uri medii sau peste medie. Unele pot funcționa bine, iar altele pot avea un handicap sever. Fiecare persoană cu utism este unică în manifestarea ei.

CE ESTE O TULBURARE/DIZABILITATE DE ÎVĂȚARE?
Un handicap de învățare este o afecțiune neurologică care interferează cu modul în care cineva învață. Nu are nimic de-a face cu inteligența, motivația sau nivelul de pregătire al părintelui. Este o diferență în modul în care informațiile sunt primite și procesate în creier.

Unele tipuri diferite de dizabilități de învățare care pot fi asociate cu autismul includ:

1. Dislexia este o dizabilitate de învățare bazată pe limbaj. Persoanele cu dislexie pot avea probleme cu recunoașterea literelor și cuvintelor, înțelegerea cuvintelor și ideilor, viteza și fluența lecturii și vocabularul general.

2. Discalculia este o dizabilitate de învățare bazată pe conceperea numerelor. Persoanele cu discalculie se pot lupta cu amintirea secvențelor de numere, folosirea calculelor și a funcțiilor matematice, organizarea numerelor, semnele operaționale, faptele numerice, numărarea și timpul de exprimare.

3. Disgrafia este o dizabilitate de învățare bazată pe scriere. Persoanele cu disgrafie pot avea probleme cu redarea impecabilă a elementului grafic predat(litere, cifre), scriere de mână ilizibilă, copierea de litere și cuvinte, ortografie și transpunerea gândurilor pe hârtie în propozitii si fraze.

4. Tulburările de procesare auditivă sau vizuală provoacă probleme în înțelegerea limbajului care este auzit sau văzut. Cu tulburarea de procesare auditivă , este posibil copilul să aibă dificultăți în a distinge diferențe subtile de sunete și să omita/înlocuiască sunetele în cuvinte. Cu tulburarea de procesare vizuală, poate pierde diferențe subtile de forme, cum ar fi înlocuirea lui m cu n. De asemenea este posibil copilul, datorită acestei tulburări , să inverseze ordinea literelor în cuvânt, să inverseze ordonea numerelor sau să aibă o coordonare slabă mână-ochi.

5. Tulburările de învățare nonverbală (NLD), foarte des asociate cu autismul(TSA), cauzează probleme în distingerea limbajului nonverbal, cum ar fi tonul vocii, expresiile faciale, gesturile și limbajul corpului. De asemenea, pot exista dificultăți în coordonarea motorie și în folosirea memoriei. Copiii cu NLD sunt uneori stângaci și pot lipsiți de conștientizarea limitelor personale.

Cum se suprapun simptomele TSA și Tulburările de învățare(LD)?

TSA și dizabilitățile de învățare împărtășesc câteva caracteristici comune:
a) Ambele sunt condiții care însoțesc persoana pe tot parcursul vieții
b) Nici una nu se vindecă ci se ameliorează
c) Ambele pot avea un impact major asupra vieții unei persoane
d) Diagnosticarea timpurie și intervenția sunt importante în ambele tulburări
e) Problemele de procesare senzorială, instabilitatea emoțională și problemele legate de abilitățile sociale sunt frecvente și în TSA și în toate dizabilitățile de învățare.

Acestea și alte simptome care se suprapun pot face atât TSA, cât și tulburările de învățare (LD) dificil de diagnosticat.
TSA, tulburarea de comunicare socială, ADHD și dizabilitățile receptive de învățare ale limbajului pot include probleme de citire a indicilor non-verbali, inclusiv detectarea sentimentelor altor persoane pe baza expresiilor faciale. O persoană cu oricare dintre aceste condiții poate interpreta ad literam limbajul fără a înțelege jocul de cuvinte, sau metafora, sarcasmul, ghicitorile sau figurile de stil.
TSA și ADHD ambele împărtășesc dificultăți cu funcția executivă, inclusiv organizarea, gestionarea timpului, rezolvarea problemelor și dereglarea emoțională.
TSA, ADHD și tulburările de procesare senzorială includ toate probleme senzoriale. Persoanele cu probleme senzoriale pot căuta sau evita stimularea senzorială.
TSA, dispraxia(problemele de coordonare motrică), disgrafia și tulburările de procesare senzorială pot cauza probleme de abilități motorii, stângăcie, și dificultăți în scrierea de mână.
TSA, dizabilitățile de învățare bazate pe limbaj și dizabilitățile de învățare nonverbale pot face dificilă exprimarea verbală, urmărirea conversațiilor și vorbirea la un ritm și / sau o flexiune adecvată.
Datorită acestor simptome suprapuse, sunt importante atât o evaluare amănunțită, cât și un diagnostic precis. Strategiile de recuperare, tehnicile și metodele de intervențiile diferă în funcție de asocierea uneia sau mai multor condiții. Este posibil ca unele soluții care funcționează bine pentru dizabilități de învățare să nu funcționeze pentru autism și invers de aceea coordonatorul programelor de recuperare trebuie să țină cont de întregul tablou de diagnostice al copilului.
Medicul psihiatru si psihologul clinician sunt cei care pot ajuta la distincția între diferitele afecțiuni și poate să vă recomande programe decvate în functie de cât de severe sunt simptomele fiecărui diagnostic,mai ales pe zonele în care se pot suprapune mai multe diagnostice.
Ca părinte poți cere terapeutului să-ți explice care sunt metodele si tehnicile cu care el lucrează cu copilul tău pe dificultățile de învățare să le poți multiplica și tu mai apoi.
Este important să vorbiți despre aceste dificultăți de învățare cu învățătorul ca mai apoi să încerce să abordeze diferit procesul de educație.

Fragment din carte în lucru:
FERESTRE CĂTRE AUTISM Psih Sanda GLIGU

www.autismartaadhd.ro

#dislexia #discalculia #disgrafia #tulburărideînvățare  #autism #scrisînautism #cititinautism #calculatînautism

Citeste mai mult

PRIVEȘTE PĂRȚILE POZITIVE ALE AUTISMULUI!

PRIVEȘTE PĂRȚILE POZITIVE ALE AUTISMULUI!

Autismul este o tulburare gravă care este prezentă în fiecare aspect al vieții persoanei diagnosticate. Cei mai mulți interpretează autismul într-o cheie negativă. De ce atât de mulți oameni văd autismul doar într-o lumină negativă? Este adevărat faptul că multe lucruri sunt provocatoare pentru persoanele din spectru și pentru cei care îi iubesc, dar pentru fiecare dezavantaj al autismului, pare să existe și un avantaj. Este important să privim persoana autistă din abmele perspective să o putem înțelege și valoriza. Perspectiva pozitivă poate ajuta la înțelegerea și valorizarea corectă.
Persoanele cu autism au trăsături pozitive unice si acestea se regăsesc foarte rar sau sunt chiar inexistente în rândul oamenilor neurotipici. Este important să rețineți că aceste trăsături pozitive nu sunt cele unice, geniale sau savante cu talente sau abilități speciale; mai degrabă, acestea sunt prezente la aproape fiecare persoană cu autism.
Dacă v-ați săturat să auziți despre problemele asociate cu autismul numai lucruri care vă dor, atunci, încercați să fixați această listă undeva la vedere în casa dvs. poate pe ușa de la intrare, poate pe oglindă, poate pe frigider sau să o împărtășiți cu prietenii, familia, personalul școlii sau comunitatea dvs.
Această perspectivă este o modalitate excelentă de a-i ajuta pe ceilalți să recunoască faptul că nu fiecare aspect al autismului este un „simptom”. Atunci când încercăm să-i ,,normalizăm,, pe copii cu autism am putea să ne gândim și la aspectele noastre ,,anormale,, și care sunt normale la o persoană cu autism.

10  PESPECTIVE POZITIVE ALE PERSOANELOR CU AUTISM :

1. SUNT E SINCER SAU MINT FOARTE RAR
Cu toții pretindem că prețuim adevărul, dar aproape toți spunem mici minciuni albe. Mai semnificativ, mulți oameni neurotipici ascund în mod activ adevăruri importante de oamenii din jurul lor.
Cu toate acestea, persoanele din spectrul autismului spun adevărul – fie că este pozitiv sau negativ. Asta înseamnă că o persoană cu autism își va reflecta cu exactitate sentimentele și va răspunde cu sinceritate completă atunci când i se va cere părerea. Dacă o persoană cu autism spune că arăți grozav, poți fi destul de sigur că este adevărat!

2. TRĂIESC CLIPA
Cât de des oamenii obișnuiți nu reușesc să observe ce se află în fața ochilor lor pentru că sunt distrăși de indicii sociale sau de indicii aleatorii? Persoanele din spectrul autismului se ocupă cu adevărat de aportul senzorial care îi înconjoară.
Unii văd frumusețea pe care alții o ignoră, deși trec pe lângă ea în fiecare zi. Mulți și-au atins idealul de mindfulness, chiar dacă nu au instrumentele pentru a comunica starea sufletească altora.

3 RAREORI JUDECĂ PE ALȚII
Cine e mai gras? Mai bogat? Mai inteligent? Mai drăguț? Persoana respectivă are o diplomă de la facultatea potrivită sau aparține bisericii potrivite?
Pentru persoanele din spectrul autist, aceste distincții au o importanță mult mai mică decât pentru colegii lor neurotipici. De fapt, oamenii din spectru văd adesea prin astfel de aparențe motive pentru a descoperi persoana reală.
Persoanele cu autism rareori judecă alte persoane cu dizabilități. În timp ce un coleg obișnuit s-ar putea îndepărta de un coleg de clasă cu sindrom Down sau cu dizabilități fizice, persoanele cu autism sunt mai susceptibile să accepte diferențele.

4. SUNT PASIONATE
Mulți oameni din spectru sunt cu adevărat pasionați de lucrurile, ideile și oamenii din viața lor. Își petrec timpul, energia și imaginația necesare pentru a-și stăpâni cu adevărat zona de interes și rămân cu ea chiar și atunci când este dificil, frustrant sau „ neîncrezător ”. Despre câți oameni „tipici” se poate spune același lucru?

5. NU AU AȘTEPTĂRI SOCIALE
Dacă ați cumpărat vreodată o mașină, ați jucat un joc sau v-ați alăturat unui club pentru a vă potrivi, știți cât de greu poate fi să fiți fidel cu voi înșivă. Pentru persoanele cu autism, așteptările sociale pot fi sincer lipsite de importanță.
Cui îi pasă dacă cineva pe care nu l-ai întâlnit niciodată își dă ochii peste cap când menționezi interesul tău pentru filmele de desene animate chiar și atunci când ești mare? Ceea ce contează este plăcerea adevărată, interesele comune, bunătatea și dorința de a petrece timp împreună – să nu ținem pasul sau încercăm să fim cât mai asemănători cu dânșii este o obișnuință obositoare si frustrantă adesea pentru noi,cei neurotipici. Asta ne poate face mai nefericiti decât persoanele cu autism.

6. AU O MEMORIE BUNĂ A DETALIILOR
Cât de des uită persoanele obișnuite de instrucțiuni sau nu reușesc să ia notă de culori, nume și alte detalii? Oamenii din spectrul autismului sunt adesea mult mai atenți la detalii. În multe cazuri, au o memorie mult mai bună decât colegii lor tipici pentru tot felul de detalii critice.
De fapt, un număr surprinzător de mare de oameni din spectru are amintiri fotografice, ton perfect și / sau o memorie aproape perfectă pentru cântece, poezii și povești. Această abilitate poate fi un avantaj imens în situații care variază de la găsirea direcției până la scrierea unui istoric familial.

7. SUNT MAI PUȚIN MATERIALISTE
Desigur, acest lucru nu este universal adevărat – dar, în general, persoanele cu autism sunt mult mai puțin preocupate de prestigiu și statut decât colegii lor neurotipici(să fiu primul din clasă, să iau nota eca mai mare, să se uite cineva la haina mea nouă, să mă respecte doar pe mine etc)
Drept urmare, ei își fac mai puține griji cu privire la nume de marcă, restaurante de ultimă generație și alte elemente externe scumpe, dar neimportante, decât fac majoritatea oamenilor.

8. NU SUNT CAPABILI DE JOCURI ALE MINȚII
“Arăt gras în această ținută? Spune-mi adevărul – nu o să mă enervez!” ;
– Știu că ți-am spus că nu mă deranjează dacă ai ieși, dar de ce m-ai crezut?

Puțini oameni cu autism joacă astfel de jocuri – și ei presupun că nici tu nu o vei face. Este o schimbare răcoritoare și minunată față de balansul emoțional care prevede prea multe relații tipice.
Desigur, unul din motivele acestei lipse de subterfugii este realitatea că persoanele autiste consideră că jocurile gândurilor in cap sunt descumpănitoare. De ce ar pune cineva o întrebare dacă nu vrea un răspuns?

9. AU MAI PUȚINE GÂNDURI ASCUNSE
De cele mai multe ori, dacă o persoană din spectrul autist îți spune ce vrea, îți spune ce vrea. Nu este nevoie să faceți balet și să ghiciți ce vrea, să separați nuanțe din mai multe spuse. Ei spun lucrurilor pe nume pur si simplu si asta
se poate datora, parțial, faptului că mulți oameni autiști nu știu sau sunt nedumeriți de alegerea altora de a-și ascunde intențiile reale.

10. DESCHID UȘOR UȘI PENTRU CEI NEUROTIPICI
Pentru unii neurotipici, a avea o persoană autistă în viața lor a avut un impact pozitiv profund asupra percepțiilor, credințelor și așteptărilor lor. A fi părintele sau fratele cuiva din spectrul autismului te poate elibera de o viață de „ar trebui” – și îți poate oferi o nouă lume a lui „este”.

Depinde de noi cum ne privim copii cu autism, din ce perspectivă: negativă sau pozitivă dar să nu uităm că noi, cei de lângă o astfel de persoană putem să influențăm și felul în care îi percep ceilalți. Să nu-i condamnăm când ii privesc diferit ci să le arătăm lucrurile pozitive care ii diferențiază de noi și atunci perspectiva integrării poate face un pas în plus.
Să învățăm de la cei cu autism să nu-i condamnăm pe oameni că nu ne înțeleg ci să-i ajutăm să ne înțeleagă!

Fragment din carte în lucru:

FERESTRE CĂTRE AUTISM     Psih Sanda GLIGU

#autism #părțibuneautism #diferitautism #pozitivautism #psihilogautism #gandeștecaunautist #socialautism

Citeste mai mult

CUM FUNCȚIONEAZĂ MEMORIA ĂN AUTISM?

 

        CUM FUNCȚIONEAZĂ MEMORIA ÎN AUTISM?

Copiii cu autism în general folosesc memoria diferit. Înțelegerea modului în care gândește copilului cu autism ne ajută să-l putem aborda conform potențialului real și să mulăm toate cunoștințele pe care le împlementăm prin educație pe acest mod al lui de a gândi.
Parte din comportamentele stereotipe ale persoanelor cu autism sugerează că ei nu folosesc un anumit tip de memorie în același mod în care o facem noi, toți ceilalti, persoanele tipice.
Majoritatea copiilor cu autism au dificultăți sociale, de învățare, de comunicare și intelectuale.
Proporția ridicată de copii din spectrul autismului reprezintă o provocare evidentă pentru profesori și mediul de învățare. O modalitate prin care putem să ajutăm persoanele implicate în educarea copiilor cu autism, respectiv cadrele didactice, este de a-i ajuta să cunoască modul în care acești copii înțeleg lumea și învață, adică ce este în spatele acelui,,diferit,,.

 

Cum funcționează memoria

Pentru a înțelege ceea ce suspectăm, până acum, despre modul în care unii copii cu autism percep lumea, trebuie să examinăm modul în care ne folosim memoria episodică autobiografică – banca de experiențe pe care le-am stocat în memorie.
Această bancă de experiențe ne spune cum să ne comportăm în orice situație. Ne spune ce am făcut în trecut, situații potrivite, unde și când s-au întâmplat evenimentele, cum ne-am simțit la momentul respectiv și cum ne-am descurcat. Acestea sunt imaginile în timp și loc ale istoriei vieții noastre.
Folosim această bancă de memorie pentru a interpreta situații noi. Amintirile ne ajută să decidem cum să acționăm social sau funcțional, să ne imaginăm cum s-ar putea simți cineva și la ce să ne așteptăm în viitor. Ele ne ajută să ne transferăm comportamentele în situații noi și să ajustăm modul în care ne comportăm și gândim în funcție de context. Se pare că facem aceste lucruri inconstient . Nu trebuie să planificăm conștient cum vom acționa în majoritatea situațiilor noi. Cu alte cuvinte, modificăm sau adaptăm automat experiențele stocate pentru a se potrivi oricând situației în care ne aflăm.

Teorii despre cum funcționează memoria în autism

Comportamentele stereotipe ale indivizilor cu autism sugerează că nu își folosesc banca de experiențe în mod spontan și automat în aceste moduri.
Cercetările emergente susțin acest lucru. Acestea sugerează că persoanele din spectrul autismului nu reușesc să reflecteze asupra unor experiențe specifice, să deducă din ele sau să recunoască legăturile dintre ele.
Acest lucru ar duce apoi la modificarea dificultăților experiențelor stocate pentru a fi utilizate ulterior pentru a interpreta alte situații de zi cu zi.
În schimb, pot învăța experiențe și le pot păstra într-un mod mai fix. Persoanele din spectrul autismului, în funcție de gradul de afecatre, pot avea dificultăți în adaptarea a ceea ce au învățat la schimbările de context. Este posibil să le fie mai greu să prezică, să anticipeze sau să gândească flexibil și să schimbe modul în care vor acționa așa cum facem noi.
În același timp, ei pot fi capabili să învețe și să-și amintească fapte și relații specifice, precise și rigide – cum ar fi asocieri între nume, simboluri și semnificații(un copil își amintește mărci de mașini și unde le-a văzut exact, un anumit traseu sau numărul de bețe de chibrit consumate de noi si stocate în cutie dar nu-și amintește să se spele pe mâini după ce merge la toaletă sau cum să inchidă masturii de la o haină)
Experiențele stocate rigid limitează capacitatea de a învăța și de a face față situațiilor sociale dinamice. Deci, persoanele care stochează amintirile în acest fel pot avea mai multe șanse să reacționeze excesiv emoțional și să arate probleme de atenție.
De asemenea, ar putea avea dificultăți în a-și lega cunoștințele cu experiențiale și să le exprime prin limbaj.

Modul în care predarea ar putea aborda acest lucru

Memoria episodică este stimulată atunci când sunteți expus la informații vizuale. Persoanele cu autism au uneori performanțe mai bune atunci când li se oferă sarcini vizuale.
O modalitate de a stimula memoria episodică ar putea fi prin utilizarea instrucțiunilor video cu acesti copii. Folositi videoclipurile pentru a demonstra noi cunoștințe și abilități în diferite contexte particularizând. Instrucțiunile video pot ajuta copiii cu autism să dobândească abilități sociale, pot învăța învăța mai ușor abilități funcționale și le pot transfera și generaliza. Videoclipurile pot ajuta participanții să-și amintească experiențele similare din trecut, să spună ce au făcut și cum s-au descurcat și să decidă cum ar acționa în situații necunoscute. Deasemenea terapia narativă (povestitul) ajută persoanele cu autism să facă față problemelor sociale și emoționale. Această terapie se bazează pe situații imaginare din viața reală și povestite secvențial copiilor cu autism. Copiii sunt învățați să analizeze activ un episod de zi cu zi și să construiască povești alternative în jurul acestuia, cu ei înșiși ca protagonist. Ei învață astfel să vizualizeze situația și să-și imagineze că se schimbă.
Mulți copii cu autism au adesea dificultăți în înțelegerea citirii. Predarea folosind strategiile ajută si la îmbunătățirea înțelegerii cititului dacă initial însoțim cuvintele de imagini/ actiuni. Aceasta vizează în mod direct capacitatea unui copil de a-și imagina. În timp ce citește o poveste, de exemplu, unui copil i se spune să noteze modul în care se simt anumite personaje și să prezică ce ar putea face în continuare, precum și să își imagineze cum s-ar putea simți ceilalți. Si astel vizualizând a îi jutăm formeze experiențe imaginare ale textului. Îi învățăm în mod explicit să creeze imagini mentale cu ceea ce citesc, strategii de înțelegere și, de asemenea, să se autoregleze și să rezume.
S-a demonstrat că acest tip de intervenție de lectură pentru elevii cu autism îmbunătățește legăturile dintre zonele verbale și imagistice ale creierului.
Cunoștințele noastre despre modul în care indivizii cu tulburări de spectru autist cunosc și învață au crescut exponențial în ultimele două decenii. Profesorii au nevoie să cunoască modul lor de a gandi și să folosească apoi aceste strategii la clasă.
Până atunci tu, cel mai interesat de dezvoltarae copilului tău, tu, părinte special, fă primii pași și sigur vei culege rezultatele din zâmbetul copilului tău, care va înțelege la fel ca tine lumea în care trăiește!

Fragment din carte în lucru:
FERESTRE CĂTRE AUTISM Psih Sanda Gligu

www.autismartaadhd.ro

#dificultățideînvățareautism #cumcitesteautism #memoriaînautism #gandireaautism #educatieautism #scoalaautism #psihologSandaGligu

#autism  #citit #scris #învățareaînautism  

 

 

Citeste mai mult