DESPRE
- TEMELE conferinței vor aborda pluridisciplinar neurodiversitatea, din unghiuri multiple și inovatoare, prezentatorii noștri fiind printre cei mai titrați din țară și din lume, împărtășind din cunoștințele lor științifice, experiența practică și expertiza în domeniul neurodiversității sau domeniilor medicale/educaționale care au incidență cu această zonă, tratând subiecte de la diagnostic la metode terapeutice; medicație; alimentație; educație si incluziune socială/profesională!
Sunt incluse numeroase exemple astfel încât profesioniștii, apartinătorii și chiar și persoanele din spectru autist/neurodiversitate, să înțeleagă că susținerea sănătății mintale și a bunăstării, se poate întâmpla numai atunci când persoanele neurodivergente sunt respectate pentru Cine sunt și Cine vor să fie în această lume!
PROGRAMUL ȘTIINȚIFICO-PRACTIC va aduce noutăți din domeniul cercetării și practicii, vor fi prezentări; dezbateri; postere pe arii de interes pentru domeniul autismului/neurodiversității.
Speakerii vor fi profesioniști de top din domeniul: cercetării și clinicii, educației fapt care ilustrează interesul nostru permanent progresul științelor autismului/neurodiversității este o misiune internațională la care România prin acest eveniment notabil se alătură.
Sanda Gligu
Președinte Conferință Președinte Psih.
Coordonator Dep Recuperare Holistică și Incluziune Asociația Română de Terapii în Autism și ADHD
CE ABORDĂM ÎN EVENIMENT
TEME ABORDATE IN EVENIMENT
Pe parcursul a două zile pline veți învăța să:
2. Mapa și programul evenimentului
4. Cafea, ceai, apă și gustări în pauzele evenimentului
SPEAKERI
Sanda Gligu
Președinte, Cofondator,
Coodonator dep. Recuperare Holistică și Integrare
Psiholog Clinician și Educațional; Specialist în psihopatologia copilului și tânărului
Asociația Română de Terapii în Autism și ADHD
Președinte ,,Conferinta Internațională Autism Neurodiversitate”
Edmond Cracsner
Dr. Psih., Autor,
Presedinte, Colegiul Psihologilor din România
Stephen Edelson
PH.D., Director Executiv, Cercetator, Autor, Autism Research Institute
Alina Oprescu
Medic Primar Cardiologie Medic Specialist Cardiologie Pediatrica Spitalul Clinic de Copii Dr Victor Gomoiu Bucuresti Centrele de Excelenta Ares Bucuresti
Kelly Barnhill
Dr. Nutriție Director clinic, Centrul Johnson pentru Sănătatea și Dezvoltarea Copilului
Harland Winter
Profesor asociat de Pediatrie Harvard Medical School SUA
Medic Cercetător Pediatrie, Institutul General de Cercetare în Masă.
Nataliya Vasylevskaya
Licențiată în psihologie la Universitatea Națională II Mechnicov din Odesa, Odesa, Ucraina. Lucrează cu populația cu nevoi speciale din 2006 și ajută la Coordonator Rețea Internațională Profesioniști Autism Research Institut.
Florina Rad
Prof. Dr. UMF Carol Davila, Medic Primar Psihiatrie Pediatrica; Sef sectie Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”
Liana Rada Borza
Consultant în Psihiatrie, Profesor de Clinică, Expert Independent – Telesphorus Health & NHS England, Imperial College London Facultatea de Medicină, Membru Comisia Europeană Bruxelles
Raluca Teleanu
Prof Dr. Șeful disciplinei Neurologie Pediatrică I în cadrul UMF „Carol Davila”, Șeful secției Neurologie Pediatrică a Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” și Președintele Asociației Neurocare
Adrian Gabriel Marinescu
Director Institutul Medical ”Matei Balș„ Medic Primar Boli Infectioase Hepatologie.
Georgeta Pănișoară
Profesor Universitar, Psih., Doctor in Psihologie în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educație
Ramona Gheorghe
Medic primar psihiatrie pediatrică/Psihoterapeut
Doctor în Științe Medicale,
Mind Health Center
Emanuela Andrei
Medic specialist psihiatrie pediatrică și asistent universitar UMF ,, Carol Davila” Disciplina Psihiatria Copilului și Adolescentului, Facultatea de Medicină, UMF „Carol Davila”
Clinica de Psihiatrie Pediatrică, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”.
Valeria Negovan
Psiholog principal supervizor specializarea psihologie educationala. Scriitor, Doctor, profesor universitar emerit (Universitatea din București) și profesor universitar asociat (Universitatea Titu Maiorescu)
Merry Kalingel Levi
Terapeut ocupațional și dr. candidat la departamentul de terapie ocupațională de la Universitatea din Haifa.
Mihai Berteanu
Prof Univ Dr in cadrul UMF Carol Davila, Bucuresti
Sef Disciplina Medicina Fizica si de Reabilitare – Spitalul Universitar de Urgenta Elias. Presedinte al Societatii Române de Reabilitare Medicală
Mihaela Ciobanu
Psiholog, Supervizor Psihopedagogie, Supervizor Clinică, Cabinet Individual de Psihologie, Clinica Bellanima
Brăduț Octavian Palaș
Persoană cu diagnostic zona Neurodiversitate
Inginer calculatoare, membru Mensa si Engineering Manager la Google
Corina Bratu
Psiholog Clinician, Psihoterapeut
Expert Psihologie Judiciară
Cabinet individual de psihologie Corina Bratu, Asociatia Psiho Suport
Granovsky Yelena
Neurofiziolog cercetător. PhD în Științe Medicale de la Technion. Lector superior la Laboratorul de Neurofiziologie Clinică din Rambam Health Care Campus și Facultatea de Medicină Technion.
Andrada Georgiana Ginghină
Psiholog Logoped,
Coordonator dep Terapii Asociația Română de Terapii în Autism și ADHD
Alexandra Coroleucă
Medic Specialist Gastroenterologie Pediatrică Șef de Lucrări Catedra de Pediatrie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.
Adrian Luca
Coordonator Știintific ,,Conferință Internațională Autism Neurodiversitate2023” Lector univ. Dr. Psih. Facultatea de Psihologie și Științele Educație
Elena Pontbriant
Psih. Drd . Psihiatrie
Cabinet Individual de Psihologie Elena Pontbriant
Kristina Cepraga
Actriță Internațională Romanian Academy on Cinema and Theatre Prezentator în cadrul ”Conferinței Internaționale Autism Neurodiversitate„-Ediția II
Ileana Ciobanu
Dr. Științe medicale
Membru Proiect Ethereal Afiliere: Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila – Disciplina Medicina Fizica si de Reabilitare – Spitalul Universitar de Urgenta Elias, Bucurest
Daniela Gaba
Psiholog, As. social principal, co-fondatoare si coordonatoare programe de formare si cercetare -Neurofeedback Romania, Lector Univ. Facultatea de Sociologie si Asistență Socială, Universitatea din Bucuresti
Tami Bar-Shalita
Ph.D. în Științe Medicale de la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Universitatea Tel Aviv – lector superior în Departamentul de Terapie Ocupațională, Facultatea de Medicină.
Andreea Georgiana Marin
Dr. Științe Medicale
Membru Proiect Ethereal Afiliere: Universitatea de Medicina si Farmacie ,,Carol Davila” – Disciplina Medicina Fizica si de Reabilitare – Spitalul Universitar de Urgenta Elias, Bucuresti
Bordei Ciaus Georgiana
Psihopedagog
Asociația Română de Terapii în Autism și ADHD
Robert Hendren
Profesor de psihiatrie și științe comportamentale emerit Secția de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului; Co-Director al Centrului de Dislexie University CSF SUA; și Director, Programul de Cercetare privind Neurodezvoltarea, Rezultate Translaționale (PRONTO) odezvoltare. A fost președinte al Academiei Americane de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului (2007-2009).
Marvin Natowicz
Profesor Dr. de patologie, Cleveland Clinic Lerner College of Medicine de la Case Western Reserve University SUA Medic la Cleveland Clinic specialitățile sale includ: Genetică Medicală, Patologie, Neurologie
Victorița Tudosie
Medic specialist Psihiatrie pediatrică, Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”
Beth Malow
Prof. Dr. Șef catredră în Dezvoltare Cognitivă a Copiilor Profesor de Neurologie și Pediatrie Vanderbilt Uniresity California SUA
Dir. Dep. Tulburări de Somn
Betty Lou Rowe
Consultant educațional pentru Centrul de Resurse din Indiana pentru Autism (IRCA) și Inițiativa de Sănătate Mintală a școlii din Indiana (ISMHI) la Institutul Indiana pentru Disabilități și Comunitate, Universitatea Indiana, Bloomington